REPORTAJ: Copii în rol de dirijor de trafic aerian, ambasador şi jurnalist, de Ziua Ştafetei - FOTO

Un băiat de 11 ani a "dirijat" o aterizare pe Otopeni, o fetiţă din Ferentari a fost ambasador, Radio România şi TVR au avut doi "angajaţi" noi tot din rândul celor mici, iar alţi copii au fost secretari de stat luni şi marţi, la Ziua Ştafetei, cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului.

737 afișări
Imaginea articolului REPORTAJ: Copii în rol de dirijor de trafic aerian, ambasador şi jurnalist, de Ziua Ştafetei - FOTO

REPORTAJ: Copii în rol de dirijor de trafic aerian, ambasador şi jurnalist, de Ziua Ştafetei - FOTO (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

Ziua Ştafetei, eveniment internaţional ce marchează Ziua Drepturilor Copilului (20 noiembrie), a fost organizată anul acesta, în România, la Bucureşti şi Craiova, unde diverşi profesionişti şi autorităţi au fost de acord să îşi "predea" funcţiile unor copii, pentru câteva ore, cei mici având posibilitatea să devină ambasadori, judecători, secretari de stat, primari, bancheri, dansatori, manageri de hotel, actori, jurnalişti, compozitori sau fotografi.

Demersul a aparţinut Fundaţiei Terre des Hommes, care a colaborat cu alte ONG-uri pentru ca 50 de copii defavorizaţi social, din mai multe localităţi din ţară, unii cu dizabilităţi, unii de la centre de plasament, să aibă posibilitatea să experimenteze meseriile îndrăgite.

 

"Aş vrea să fiu pilot, da' ştiu că trebuie să am note mari"

Marius are 11 ani. Este elev în clasa a V-a la Şcoala "Amza Pelea" din Băileşti, judeţul Dolj. Are 12 fraţi, cea mai mare fiind o tânără de 24 de ani, iar cel mai mic având un an. Sunt şapte băieţi şi şase fete şi, chiar dacă ei, "bărbaţii", sunt majoritari, ascultă de fete. "Noi le ascultăm pe fete. Numai cele mai mici decât noi ne ascultă. Mama a murit acum, recent, pentru că i s-a spart vasul. Gabi avea şapte luni când a murit mama. Acum stăm cu tata, ne mai ajută nişte rude şi oamenii de la biserică", a povestit Marius marţi dimineaţă, la Aeroportul Otopeni, cu ochii lipiţi de afişajul electronic care anunţă plecările internaţionale.

El va fi dirijor de trafic aeronave la sol. "Avioanele sunt...am uitat cum se cheamă...zboară. Am văzut avioane la noi pe stradă, o grămadă. Trec avioane peste noi, ies din casă să mă uit după ele. Mi-ar plăcea să mă urc într-un avion, pentru că nici măcar nu am pus mâna pe ele. Îmi doresc să merg cu un avion oriunde, doar să văd cum este. Aş vrea să mă fac pilot. Ştiu că trebuie să am note mari ca să fiu pilot, de 9 şi de 10. Eu am note multe la şcoală şi mari, de la cinci în sus, dar o fată a luat 3", povesteşte Marius.

Între timp, soseşte dirijorul oficial de trafic Octavian Berlean. El este mentorul lui Marius. Mai întâi, îi pune o vestă în care ar putea intra doi băieţi ca Marius, dar este cea mai mică măsură din depozit. Pe spatele vestei scrie "Airport visit tour team". Marius radiază; deja seamănă cu oamenii "mari şi importanţi din aeroport". Întoarce capul după fiecare angajat, ar vrea să fie văzut şi admirat. Este aşezat pe scaun şi instruit să facă "check in", i se spune că oamenii care nu pot merge sunt transportaţi până în avion cu cărucioare speciale. Copilul ascultă cu atenţie şi zâmbeşte. "Este frumos, dar unde sunt avioanele?, întreabă el, nerăbdător.

Deşi are uniformă, Marius nu este scutit de controlul de rutină. Trece prin filtre. Apoi iese din aeroport şi este urcat în maşina pe care scrie, mare, "Follow me". Este maşina care însoţeşte avioanele când este ceaţă sau în situaţii speciale", îi explică mentorul. "Maşinile merg după dungile albe, aici, în aeroport. Au şoselele lor speciale. Avioane merg după dunga galbenă. Sunt 150 de decolări şi 150 de aterizări", explică Octavian Berlean. "Dar nu se lovesc? Sunt multe. La noi pe stradă trec mai puţine şi mai mici", se miră Marius.

Maşina îl duce pe Marius în parcarea de la salonul de protocol. "Aici au parcat avioanele cu Ceauşescu, cu Iliescu, cu Nixon, cu Bush", spune dirijorul de trafic. Marius, însă, nu mai aude. Are deja căştile pe urechi şi se pregăteşte să "coordoneze" pentru aterizare aeronava care va veni de la Sofia. I s-a pus şi staţia. Marius este instruit, ştie deja că, atunci când va încrucişa paletele, parcarea aeronavei s-a încheiat.

Copilul execută perfect toate mişcările. "Ia-l la vedere. Stânga jos, dreapta sus", îl îndrumă dirijorul de trafic.

La 11,20, pe aeroport, se pregăteşte de aterizare aeronava Tarom de la Sofia. Marius stă în faţa dirijorului de trafic, cu căştile pe urechi şi staţia pornită, şi agită paletele. Totul este controlat. Pilotul urmăreşte atent mişcările copilului. Maşina "Follow Me" însoţeşte aeronava de la distanţă. Încă un viraj şi avionul se opreşte la câţiva metri de băiat. Marius este fericit. "L-am oprit, l-am oprit eu! Dar nu singur. E mare, dar a stat pe loc când i-am făcut semn", se bucură băiatul.

Prima misiune a lui Marius s-a încheiat, însă acesta nu realizează că, la doar 11 ani, a coordonat spre parcare aeronava care l-a adus în ţară pe regele Simeon al II-lea al Bulgariei.

După ce au coborât pasagerii, copilul urcă în avion şi ajunge în cabină. Copilotul îi face loc pe scaunul său. Marius a amuţit. Bordul imens, plin de beculeţe, nu seamănă cu nimic din ceea ce a văzut în filme. Atinge cu sfială un buton şi bordul se luminează instantaneu. De acolo, de sus, aeroportul este şi mai frumos. "Aş vrea să fiu pilot, da' ştiu că trebuie să am note mari, să învăţ mult...", meditează el, cu voce tare.

Pe drumul de întoarcere, Marius vede un avion care se pregăteşte de decolare. Aparatul rulează, turează puternic şi, cât ai clipi, e deja pe cer. "Au cam 250-350 de kilometri pe oră, la decolare", spune Octavian Berlean. "Dacă veneam mai repede ne lua şi pe noi? Sunt mai frumose decât alea de pe strada mea. Şi chiar decât alea din filmul cu rechinul", vine replica lui Marius.

Apoi, băiatul face un tur al aeroportului, cu maşina. Vede hangarul unde sunt reparate avioanele, aeronava prezidenţială - cea mai mare din flota Tarom, avioane de marfă...Apoi, la capătul dinspre nord, câteva avioane scoase din uz, dar care rămân acolo, pentru exerciţiile pompierilor.

Vizita se încheie, Marius primeşte daruri. La ieşirea din aeroport, priveşte în urmă şi repetă: "Acum iubesc mai mult avioanele. O să conduc avioane. Sau o să le conduc de jos, cu palete şi lanterne. Vă rog să mai venim", spune copilul, fericit.

 

"Un ambasador e bogat, dar asta pe meritul lui"

La Ambasada Marii Britanii din Capitală a avut loc, marţi dimineaţă, o întâlnire între două ştafete - o fetiţă fiind în rolul ambasadorului, iar o alta, ucenic la TVR, preluând microfonul de la reporterul venit la eveniment.

Ambasadorul Martin Harris i-a predat ştafeta Nicoletei, de 13 ani, din Ferentari, cei doi fiind "cunoştinţe vechi", după ce s-au întâlnit, încă din vara anului trecut la "Jocurile Olimpice" organizate în cartierul bucureştean de Ambasada Marii Britanii şi Policy Center for Roma and Minorities. "Am vorbit cu el şi a zis că i-a plăcut mult cum am jucat în piesă", a spus Nicoleta despre întâlnirea aceea, menţionând că o cunoaşte şi pe soţia ambasadorului, care lucrează voluntar la Clubul de Educaţie Alternativă al Policy Center for Roma and Minorities, activ la şcoala unde învaţă ea.

Nicoleta repetă cu mândrie că învaţă la "Şcoala nr. 136 din Ferentari". Zâmbeşte tot timpul, ascultă şi intervine, îi place mult ce i se întâmplă. Angajaţii ambasadei îi spun, în glumă, "doamnă ambasador" şi "ce pot face azi pentru dumneavoastră?". De asemenea, îi explică ce are de făcut, unde are de mers, cum vorbeşte în public un ambasador, iar când aude acest cuvânt magic, Nicoleta zice, încântată: "Adică, eu".

Toată lumea stă de vorbă cu ea. Nu înţelege dacă i se vorbeşte în engleză, aşa că personalul ambasadei se străduieşte să-i vorbească în română. Ambasadorul nu trebuie să se străduiască; e pe post la Bucureşti din 2010, poate susţine fără probleme o conversaţie în română. Tot în română a vorbit Harris şi la şedinţa cu consilierii săi, pentru pregătirea unei vizite oficiale, la care asistă şi Nicoleta şi i se cere părerea.

Fata spune că îi place funcţia de ambasador, pentru că îi place să conducă, să aibă oamenii ei, dar recunoaşte că e şi destul de complicată. Ea are de rostit un discurs ca gazdă la reşedinţa ambasadorului Marii Britanii, la recepţia organizată marţi după-amiază pentru toţi participanţii la Ziua Ştafetei - cam 100 de mentori şi copii -, dar şi numeroşi oaspeţi - ambasadori, miniştri, secretari de stat - şi face ochii mari când aude numărul participanţilor. Întrebată ce crede că ar trebui să le spună ca ambasador, ea răspunde relaxată: "Păi...cred că ar trebui să le urez bun venit, că sunt gazdă, şi să-i întreb şi pe ceilalţi cum a fost să preia ştafeta".

Nicoleta a mai reţinut că într-un discurs e bine "să mai facem şi mici glumiţe", ca să nu se plictisească publicul, şi că un ambasador trebuie să aibă grijă să nu transmită "informaţii greşite".

Cel mai mult din toată povestea i-a plăcut întâlnirea cu ambasadorul. Harris a lăsat-o să stea pe scaunul său şi i-a povestit "din experienţa lui de viaţă" - de la faptul că părinţii săi locuiesc în India, iar tatăl său este preot, la acela că a fost invitat la palat de "regina Elisabeta doi" şi i-a vorbit acesteia despre România, după cum a povestit fata. "Mi-a plăcut că eu îl întrebam şi el răspundea", spune ea.

Nicoleta şi-a descris rolul de ambasador fiind intervievată de Ioana J., "reporter" TVR de Ziua Ştafetei. În vârstă de 12 ani şi tot în clasa a VI-a, Ioana a venit din comuna Malu Mare de lângă Craiova şi s-a plimbat de dimineaţă prin redacţia de ştiri a Televiziunii Române, a fost la machiaj, a făcut stand-up şi tot ea a fost cea care l-a informat pe operator la ce eveniment au de mers. Foarte serioasă, îşi pregăteşte întrebările pentru interviurile cu ambasadorul şi cu Nicoleta. A învăţat să pună o întrebare simplă şi apoi "să dezvolte".

Reporterul de ocazie o întreabă pe Nicoleta cum ar reprezenta ea România ca ambasador, aceasta răspunzând că ar transmite că "este o ţară foarte bogată şi are toate formele de relief".

"Ce crezi, un ambasador este bogat?", o mai întreabă Ioana, iar "ambasadorul" răspunde: "Da, dar asta pe meritul lui. Nu e aşa uşor ce face".

Ioana l-a intervievat apoi şi pe Martin Harris, întrebându-l dacă îi place meseria lui, România şi dacă o încurajează pe Nicoleta să devină şi ea diplomat.

"Îmi place să iau interviuri ca reporter. Mi-a plăcut cel mai mult când i-am zis lui Cristi (operatorului - n.r.) ce avem de făcut. E mai greu, că tre' să facem uneori acelaşi lucru de mai multe ori, se taie, se lipeşte. Îmi place că se lucrează în echipă, nu se poate ca acelaşi om să ia informaţii, să facă filmări", a spus Ioana.

Nu s-a gândit cu ce fel de oameni i-ar plăcea să facă interviuri, însă, în orice caz, nu cu politicieni.

Şi Alexandru, în vârstă de 14 ani, îşi doreşte să devină jurnalist, dorinţa sa fiind îndeplinită tot de Ziua Ştafetei, când a fost co-prezentatorul unei emisiuni a postului Radio Bucureşti.

Beneficiar al sistemului de protecţie specială, el a venit în instituţia de presă împreună cu mama sa socială, hotărât să-şi dovedească calităţile.

"Vreau să fiu jurnalist pentru că îmi place să prezint", a spus adolescentul, uşor timid, dar atent la tot ce se întâmpla în jurul lui.

Programul său de jurnalist pentru o zi a început cu prezentarea redacţiei de ştiri, apoi cu definirea şi prezentarea desfăşurătorului emisiunii şi a playlist-ului şi, în cele din urmă, cu intrarea în studioul de emisie, moment în care emoţiile băiatului au scăpat de sub control. Fascinat de căştile uriaşe, de microfonul la care urma să vorbească, de zecile de butoane şi luminiţe, Alexandru mărturiseşte: "Eu nu ştiu cum să le spun de ce vreau să fiu jurnalist".

Momentul de criză a fost depăşit după ce moderatoarea emisiunii şi mentorul său pentru o zi, Antonia Ionescu, i-a mărturisit că este la fel de emoţionată înainte de fiecare emisiune, dar că emoţiile sunt constructive.

După începutul dificil al emisiunii, când tânărul jurnalist şi-a găsit cu greu cuvintele pentru a spune despre România că "este poluată şi oamenii se comportă urât cu animalele", emoţiile au fost învinse şi, încet-încet, Alexandru a prezentat vremea, ştirile din trafic, melodii şi alte informaţii, pe care le citea cu voce tare în pauze, ca orice profesionist.

La finalul celor două ore petrecute în direct, dorinţa copilului de a fi jurnalist părea şi mai puternică, radioul reuşind să-l cucerească într-o singură vizită.

"E mai uşor decât credeam. Mi se părea că o să fie agitant. Credeam că o să mă blochez şi mă gândeam la ce trebuie să spun ca să nu mă blochez. Dar a fost uşor", a concluzionat Alexandru.

 

"Mi-a plăcut cum doamna director dă autografe pe acte"

Doru are 15 ani şi a venit în Bucureşti de la Baia Mare pentru a fi, pentru o zi, directorul Direcţiei pentru Protecţia copilului din Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. A participat la obişnuita şedinţă de luni dimineaţă în care angajaţii direcţiei îşi stabilesc priorităţile săptămânale, dau raportul cu privire la ce au făcut în ultimele zile şi sunt mustraţi pentru lucrurile neîndeplinite. A ascultat cu atenţie povestea sistemelor de protecţie a copilului din Suedia şi Finlanda, povestită de doi dintre experţii români întorşi dintr-o vizită de lucru, şi a încercat să înţeleagă ceva din toate lucrurile tehnice pe care directorul general, Elena Tudor, le explica în numeroasele convorbiri telefonice.

Imediat după finalizarea şedinţei, Doru a ocupat scaunul de director care i-a fost rezervat pentru o zi, făcându-şi de lucru la calculator în timp ce, lângă el, discuţiile tehnice despre acreditarea serviciilor sociale, standarde şi acte normative nu se mai opreau.

Tânărul, care practică atletism şi visează să devină profesor de sport, s-a declarat depăşit de lucrurile atât de complicate discutate, însă a înţeles, în cele din urmă, că ajuns în locul în care "se rezolvă toate problemele sociale care ţin de familie. Vin aici şi de aici soluţiile se distribuie mai departe".

Adolescentul, copleşit de importanţa zilei în care a fost director, a apreciat toate lucrurile noi pe care le-a întâlnit, chiar dacă nu le-a înţeles pe toate. "Aşteptări nu am avut, pentru că informaţia am primit-o de pe o zi pe alta. Acum trei zile, mi s-a spus că vin la Bucureşti şi pe tren am aflat de ce", a spus tânărul "director", care a avut astfel ocazia să vadă o sumedenie de documente oficiale, să înveţe că fiecare hârtie trebuie datată şi că orice semnătură înseamnă asumarea responsabilităţii.

După o zi în care a preluat ştafeta de la mentorul său - directorul Direcţiei pentru protecţia copilului -, Doru a putut să dezvăluie ce i-a plăcut cel mai mult. "Cel mai mult mi-a plăcut văzând-o pe doamna că dă autografe pe acte. Asta e puţin ciudat. Şi-mi place şi cum gestionează lucrurile", a mărturisit Doru.

La finalul zilei de director, tânărul care venise cu un singur vis, să fie profesor de sport, a plecat cu gândul că i-ar plăcea, totuşi, să lucreze şi în asistenţă socială, "pentru că e interesant", şi că ar putea învăţa mai multe făcând voluntariat.

Nicu, un tânăr de 18 ani provenit din sistemul de protecţie specială tot de la Baia Mare, a fost, luni, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Europene (MAEur), "lucrând" sub stricta supraveghere a secretarului de stat Răzvan Cotovelea.

Ziua sa de muncă a început cu vizitarea ministerului, cu o şedinţă în care "s-a discutat de mulţi bani, au stabilit cum să-i coordoneze", dar şi cu un itinerar captivant în departamentul IT al ministerului.

"Am văzut şi eu ce fac oamenii în ziua de azi. Nu aveam habar că se implică atâta lume. Credeam că e simplu, dar e chiar greu", a declarat tânărul secretar de stat, care visa, de fapt, să devină veterinar, şi care, pentru prima oară în viaţă, asista la discuţii complicate despre Comisia Europeană şi fonduri UE.

De altfel, după discuţii, tânărul l-a apreciat pe mentorul său, despre care a spus că ocupă funcţia de "ministru european pentru secretar".

Şi, pentru că fondurile europene nu au reuşit să-i atragă suficient de mult atenţia, tânărul "secretar de stat" a dorit să vadă şi Palatul Parlamentului şi să cunoască directorul Direcţiei pentru protecţia copilului, pentru a-i comunica o parte dintre nemulţumirile sale legate de sistemul de protecţie specială. Ambele dorinţe i-au fost îndeplinite secretarului de stat, pentru o zi, la MAEur.

Lucia a venit dintr-o căsută de tip familial din Baia Mare, pentru a fi secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), respectiv pentru a coordona activităţile care privesc asistenţa socială.

Pentru tânăra de 17 ani a fost dificil să treacă peste timiditate, noul "secretar de stat" abia reuşind să ridice ochii din pământ, pentru a răspunde întrebărilor.

După ce a participat la şedinţa Consiliului de analiză a problemelor persoanelor cu handicap, fata a asistat la repartizarea corespondenţei şi a aflat următoarele acţiuni ale ministerului, printre care şi închiderea Anului european al îmbătrânirii active. Ea a mărturisit că i-ar plăcea să fie secretar de stat, deşi "sunt multe de făcut".

Ziua Ştafetei s-a încheiat pentru ea după participarea la deschiderea unei noi creşe în Capitală, la care a participat împreună cu mentorul său, secretarul de stat din Ministerul Muncii, Denisa Pătraşcu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici