REPORTAJ: Durere fără lacrimi, fără lumânări, fără sprijin la "predarea-primirea" de la INML

Trupurile celor 18 români care au murit în Muntenegru au sosit marţi seară la INML. Pe parcursul nopţii s-a făcut identificarea. Rudele îndurerate au completat acte, stând pe trepte ore în şir. Funcţionarii au predat cadavrele, la bucată. "Câţi aveţi?", era întrebat sec aparţinătorul.

7570 afișări
Imaginea articolului REPORTAJ: Durere fără lacrimi, fără lumânări, fără sprijin la "predarea-primirea" de la INML

REPORTAJ: Durere fără lacrimi, fără lumânări, fără sprijin la "predarea-primirea" de la INML (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Înainte de aterizarea aeronavei cu trupurile neînsufleţite ale românilor morţi în accidentul din Muntenegru pe aeroportul din România, familiile îndoliate încep să sosească, marţi seară, pe rând, în tăcere, la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici". Vin din Argeş, din Timiş, din Cluj, unii din Bucureşti.

Declaraţiile, dacă sunt, sunt scurte, răspunsurile, de cele mai multe ori, monosilabice. Sunt îmbrăcaţi majoritatea în negru, au feţe trase de durere, de oboseală, de incertitudine. Unii refuză să creadă că în scurt timp îşi vor recunoaşte rudele pe mesele reci ale Institutului medico-legal. Încă mai speră într-un miracol, într-o "eroare salvatoare" a autorităţilor, că fiicele, mamele, taţii lor sunt printre victimele încă neidentificate din spitale.

"Ce puteţi spune? De unde aţi aflat despre accident? Autorităţile au procedat corect, v-au informat în timp? Ştiaţi de slujba religioasă de la baza militară?", abordează ziariştii fiecare grup de aparţinători.

"Mă abţin. Nu vorbesc. Am aflat la televizor. Nu ştiam", vin răspunsurile familiilor îndoliate. Alţii trec fără să răspundă nimic, grăbiţi să intre în clădirea INML în speranţa că astfel vor reuşi să îşi scurteze măcar cu câteva minute incertitudinea.

Unchiul uneia dintre femeile decedate în accident, Camelia Păduraru (57 de ani, din Bucureşti, medic pediatru), spune că a aflat din mass-media despre tragedie. Aceasta a mers în excursie cu o prietenă în vârstă de 47 de ani, care, la rândul său, nu a supravieţuit.

"Am urmărit mereu la televizor ce spun mai marii. Sunt dezamăgit, şi nu numai eu, ci toţi suntem, de ceea ce se întâmplă la nivel mai înalt: informaţii cu linguriţa, trunchiate. Se feresc de treaba aceasta, e şi normal. Dar atât timp cât nu se pun de acord, oamenii nu ştiu ce să... bâlbe dintre acestea încontinuu", spune acesta cu un zâmbet amar.

E nemulţumit de faptul că reprezentanţii firmei de turism au justificat doar "pe sticlă". "Fiecare a luat cuvântul, se apără, aruncă unul pe altul, că e vinovat transportatorul", arată el.

Bărbatul nu înţelege de ce autorităţile au fost atât de lacunare în informaţii pentru atât de mult timp.

A sunat şi el, ca şi ceilalţi membri ai familiilor îndurerate, la unul dintre cele două numere de telefon puse la dispoziţie de autorităţi. "A răspuns un domn: «Se găseşte pe listă, dar alte informaţii nu vă pot da». Nu am primit nimic concret. Cred că nici nu puteau să dea. Dacă nu este pe lista celor răniţi, se găseşte pe lista celor morţi. Chestii din acestea în dungă", a continuat bărbatul.

"Pe noi, cei care suntem aici cu probleme, ne interesa să ne spună ceva concret, mai aproape de adevăr. Nu aşa, că este, că nu este, că va fi, că nu va fi. Să vedem...că nu sunt toţi, că nu ştim care e", îşi arată nemulţumirea bărbatul care a venit pentru identificarea nepoatei.

Spune că a aflat "ceva concret" atunci când un angajat al Ministerului de Interne a venit acasă şi a invitat familia să vină la INML pentru identificare.

Printre cei care aşteptau la Institutul medico-legal s-a aflat şi un prieten, tot şofer, al conducătorului auto care s-a aflat la volanul autocarului în momentul accidentului. Îl cunoaşte pe acesta de aproximativ opt ani.

Întrebat cum era preietenul său ca şofer, acesta răspunde: "Eu vă spun părerea mea. Eu vă spun că era un şofer foarte bun, nu bun. Nu sunt mulţi şoferi ca el. (...) Am înţeles că a mai mers în Muntenegru. Avea experienţă, nu a avut evenimente neplăcute rutiere".

Ultima dată a vorbit cu el, la telefon, sâmbătă: "Era pe la Lugoj şi era totul Ok. L-am întrebat «Ce mai faci, bă?». Mi-a spus «Sunt prin Lugoj». Atât".

Neagă că prietenul său ar fi avut probleme de sănătate, pentru că acesta trebuia să aibă analizele la zi.

După sosirea la INML a dubelor cu sicriele în care se aflau morţii, rudele se mişcă mecanic, împietrite, repetitiv, la indicaţiile seci ale angajaţilor de la INML, între intrarea principală a institutului de unde aşteaptă să ridice certificatele de deces şi una laterală de unde trebuie să îşi ridice morţii. Sunt nedumeriţi de ce sunt plimbaţi, prin indicaţii contradictorii, dintr-un loc în altul în timp ce ar fi vrut să îşi plângă în linişte morţii.

E multă durere, dar nimeni nu plânge.

Unii izbucnesc nervos. "Ne faceţi ca la ping-pong! Vă bateţi joc! Istericul ăla de Iliescu (un angajat în halat alb care se ocupa de predarea corpurilor neînsufleţite şi care ţinea să îşi arate autoritatea prin ordine ferme, strigate - n.r.) ţipă la noi. A spus că pe el nu îl interesează, că ne dă ce cadavru vrem, doar să venim cu actele", spune o doamnă din Argeş, care şi-a pierdut în accident mai multe rude.

Tatăl ei este printre cei deja identificaţi, iar mama, la spital, cu fractură cervicală. "Avem copii acasă, părinţi în spital", spune ea, în lacrimi. "Asta e România. Am fost şi în Muntenegru. Cei din Muntenegru ne-au ţinut aşa", le spune ea, punându-şi palmele în căuş, reprezentaţilor autorităţilor care se ocupă de procedurile de identificare.

Un reprezentant al autorităţilor care se ocupa de organizarea predării certificatelor de deces striga din când în când, sec, funcţionăreşte, numele decedaţilor pentru care se redactaseră certificatele pentru ca rudele să le ridice: "Mircescu... Derviş... Mateescu... Stroe... Ardelean... Păduraru... Popa...".

Rudele intră, ridică documentele, privesc spre ele dar în gol - certificate de deces, adeverinţe de îmbălsămare. Majoritatea merg cu actelele şi ridică trupurile neînsufleţite, alţii lasă această ultimă etapă pentru dimineaţã.

Cei care se ocupă de transport îi abordează scurt, abrupt: "Mâine venim cu maşinile aici. Câţi aveţi (morţi - n.r.)? Dar la opt să fiţi aici. Vrem să ne facem treaba până la capăt". Despre morţi se vorbeşte la bucată.

Membrii familiilor îndoliate sunt cu toţii obosiţi după mai multe ore de aşteptare pe trotuar, de completat - pe genunchi, pe scările deja udate de ploaie ale INML, cu pixuri împrumutate de la alţi aparţinători îndureraţi, în cvasi-întuneric - cereri, declaraţii. Niciuna dintre autorităţi nu s-a gândit să le dea o cameră unde să stea, un scaun, un pahar cu apă, deşi unii dintre ei sunt vizibil afectaţi fizic şi psihic.

Întrebat dacă la INML autorităţile asigură sprijin psihologic pentru rudele îndurerate, chestorul Vasile Viorel de la IGPR a declarat la sosirea la institut, sec, în cuvinte şablon: "Avem inclusiv echipă medicală". Echipă medicală, dar nu psihologi. Doar unul singur, o doamnă psiholog care a venit voluntar, fără să fie chemată de nimeni, să ajute la nevoie.

Aceasta fusese mai înainte la Spitalul Universitar, pentru a susţine rudele celor accidentaţi şi, târziu, după miezul nopţii, vorbea, la INML, cu cei care aşteptau, suferind în tăcere, să îşi ducă acasă rudele decedate.

Nu i-a solicitat nimeni să vină, spune că a venit "pur şi simplu". E nedumerită de suspiciunea şi surprinderea cu care unii dintre reprezentanţii autorităţilor care se ocupau de organizare au reacţionat când aceasta şi-a oferit sprijinul ca voluntar.

"Am crezut că s-a organizat ceva, o grupă de psihologi, de ce nu, care pot veni în sprijinul celor în suferinţă. Am venit pur şi simplu, ştiind că în asemenea situaţii este nevoie nu neapărat de un sfat, dar de o părere specializată care poate fi un suport emoţional, până la urmă, pentru cel care şi-a pierdut o persoană dragă lui", spune psihologul Ioana Tănase, apoi pleacă, pentru a-şi face meseria, de la un grup de rude la altul.

După aproape cinci ore de muncă, Salem Abdu, medic legist şef, iese să fumeze o ţigară pe scările din faţa institutului împreună cu alţi colegi legişti care au participat la identificare. Şi-au terminat treaba, sunt obosiţi, dar calmi. Trec neobservaţi, printre ziarişti şi rude. Nimeni nu ştie ce imagini cutremurătoare le-au trecut în doar câteva ore prin faţa ochilor.

După ţigară, medicul Salem Abdu se întoarce în clădire pentru a-şi schimba hainele transpirate de lucru. Face o scurtă declaraţie de presă: toate cadavrele au fost identificate, procedura a fost încheiată cu succes. Pleacă apoi, modest, anonim, însoţit de fiica sa care îl aşteptase timp de mai multe ore, alături de rudele decedaţilor, pe scările INML.

E dimineaţă. Au plecat de mult şi antemergătorii, maşinile cu girofar, dubele jandarmeriei, ale poliţiei şi SMURD. La INML nu s-a aprins o candelă, nu s-a adus o floare, nu s-a plâns. "Predarea-primirea" s-a încheiat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici