Restricții de circulație pe Valea Oltului timp de trei luni / Traficul pe DN7 va fi oprit pentru vehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone
Traficul pe Valea Oltului va fi supus unor restricții severe în următoarele trei luni, începând cu 16 martie și până la 15 iunie 2026, din cauza unor lucrări de siguranță la versanți, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Restricțiile se aplică în cazul autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone.
Restricțiile vor fi aplicate pe DN7, între Râmnicu Vâlcea și Veștem, în special pe sectorul Căciulata – Câinenii Mari, unde se desfășoară lucrări de curățare a versanților, dislocare controlată a rocilor instabile, montare de plase de protecție și consolidare a taluzurilor.
Intervențiile au ca scop creșterea siguranței rutiere pe unul dintre cele mai periculoase drumuri din România.
Cum vor fi aplicate restricțiile
Potrivit autorităților, restricțiile vor fi aplicate de luni până sâmbătă, în intervalul orar 8:00 – 17:30.
Pentru autoturisme, circulația va fi oprită numai în cazul unor pericole iminente.
În cazul traficului greu, camioanele și TIR-urile nu vor avea acces în zonele de lucru pe durata programului de șantier, fiind obligate să utilizeze rute ocolitoare.
Când vor fi suspendate lucrările
Excepție de la restricții fac vehiculele de intervenție, precum ambulanțele, autospecialele de pompieri și cele ale poliției, precum și autovehiculele autorizate, care vor putea traversa zona chiar și în timpul lucrărilor.
În zilele de duminică și în perioada sărbătorilor legale, lucrările vor fi suspendate, iar traficul pe Valea Oltului se va desfășura fără restricții.
Care sunt rutele alternative
Pentru a evita blocajele, autoritățile recomandă șoferilor să utilizeze rute alternative.
Pentru relația București – Veștem și retur este indicat traseul București – A3 – Ploiești – DN1A – Brașov – DN1 – Veștem, iar pentru legătura București – A1 Simeria (Nădlac II/Cluj) se recomandă ruta București – A1 – Pitești – DN7 – Râmnicu Vâlcea – DN67 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria – nodul rutier Simeria A1.
Autoritățile îi sfătuiesc pe conducătorii auto să își planifice din timp deplasările și să ia în calcul întârzieri semnificative dacă tranzitează zona în care se desfășoară lucrările.