Rogobete, despre gărzile din spitale, după vizita de lucru în Spania: Sunt probleme asemănătoare cu cele din România
Rogobete a precizat că a discutat alături de omologul spaniol, Mónica García Gómez, despre problematica gărzilor și mecanismul de realizare a gărzilor în spitalele din Spania.
„Sunt probleme asemănătoare cu cele din România. Am expus inițiativele pe care le avem noi pe masa discuțiilor și anume reducerea timpului de gardă de la 24 de la 12 ore, realizarea a trei componente, a trei tipuri de gărzi: gardă la domiciliu, gardă de monitorizare și gardă de urgență cu tarife diferențiate. Pare că ne aliniem într-un model european, și în Spania există aceeași viziune cu privire la organizarea și la reorganizarea gărzilor în spitalele publice”, a declarat Rogobete.
Declarația a fost dată cu prilejul înceierii vizitei desfășurate în Spania, acolo unde Rogobete a avut întâlniri cu oficiali în Sănătate, dar și din domeniul farmaceutic.
„Au fost întâlniri din care au rezultat concluzii importante. O mare parte din ele, începând din perioada următoare, vor fi aplicate și în România, în special în zona de sănătate mintală – dezvoltarea acestei componente importante”, a declarat Alexandru Rogobete.
Joi, Rogobete a anunțat că Spania pune la dispoziție strategii de realizare pentru dezvoltarea centrelor de sănătate mintală, afirmând că ministerul Sănătății din România va începe o colaborare cu partea spaniolă.
Inițiativa vine în contextul situației controversate de la Spitalul Județean de Urgență Constanța, acolo unde managerul unității, Raluca Ștefan, a acuzat faptul că există medici scutiți de gărzi din motive medicale, care lipsesc de la serviciu făcând alte activități.