Video România este singura ţară din Europa care are anul acesta doi studenţi admişi la NYU Shanghai. Elevii au nevoie de 75.000 de euro

  • Doi elevi din Bucureşti sunt singurii români acceptaţi anul acesta la Universitatea NYU Shanghai
  • Cei doi băieţi au nevoie de 75.000 de euro pentru a-şi achita taxa se şcolarizare pentru primul an
  • Elevii au făcut o platformă unde oamenii pot dona numită www.road2nyu.com
3435 afișări

Alex şi Bertho sunt singurii elevi români admişi la NYU Shanghai anul acesta. Universitatea este în top 15 cele mai bune universităţi din lume. Cei doi sunt elevi la Colegiul Naţional Spiru Haret din Bucureşţi, iar pentru a putea fi admişi, s-au pregătit pentru a susţine examenul SAT, echivalentul bacalaureatului în Statele Unite. Pentru a-şi putea plăti taxa de examen, Bertho s-a angajat part time că asistent de vânzări.

Bertho Lazăr : "Când lucrăm mă trezeam la 6 dimineaţă la 7 jumătate făceam orele, până la 12 jumătate sau 1 jumătate apoi rămâneam la şcoală să  mai învăţ pentru examene, iar imediat ce terminăm plecam la job de la 3 jumătate până la 10, ajungeam pe la 11 acasă. Mi-a fost foarte greu am îmbinat muncă şi somnul. Să mergem în China este un alt pas în visul nostru, deja am făcut unul să fim acceptaţi, iar să strângem această sumă de bani este un alt imposibil pe care vrem să îl facem să fie posibil."

Cei doi s-au ambiţionat şi au învăţat tot ce trebuiau să ştie fără meditaţii, ci gratis de pe internet.

Alex Tudorache elev: "Da noi ne-am folosit 90% de internet am găsit o grămadă de cărţi online şi de site-uri unde am putut să aprofundăm informaţia prin exerciţii şi text şi apoi 10% ne-a ajutat asociaţia Fulbright care ne-a împrumutat cărţi pentru că noi nu ne permiteam să le cumpărăm fiind foarte scumpe. Pe interenet găseşti tot ce îţi doreşti, trebuie doar să cauţi."

Pentru că visul lor să devină realitate, cei doi băieţi trebuie să strângă până în luna august 75.000 de euro pentru taxa de şcolarizare. Ei au făcut siteul www.road2nyu.com cu povestea lor şi i-au încurajat pe oameni să doneze.  Mai mult, şi-au publicat cauza pe o platformă de crowdfunding.

Mirela Secan mama lui Alex: "Eu sincer nu le-am dat nicio şansă, dar mi-au dat atât de mult din energia lor şi din dorinţa lor de a fi acolo încât şi eu vreau să fiu acolo. E clar că nimic nu mai poate să fie imporsibil pentru că nu aveau şansă să fie acolo şi au ajuns. Deci practic nimic nu mai imposibil."

Până acum cei doi au strâns  aproape 6.500 de euro. Alex şi Bertho vor studia business în cadrul Universităţii NYU Shanghai.

Alex Tudorache elev: "Pune-ţi amprenta pe viitorul nostru şi noi promitem să facem tot ce am promis în videoclip."

România este singură ţară din Europa care are anul acesta doi studenţi admişi la NYU Shanghai.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici