Situația traficului duminică dimineața: Polei și ninsori pe unele drumuri
Centrul Infotrafic anunță duminică dimineața că pe A1, București-Pitești, carosabilul este umed, pe alocuri acoperit cu zăpadă, în special zona autostrăzii A0, cu vizibilitate bună și valori de trafic scăzute.
Pe autostrada A2, București-Cernavodă, ninge slab, fără depuneri pe carosabil. Vizibilitatea este bună, iar valorile de trafic sunt scăzute.
Pe autostrăzile A0 Centura București și A3, București-Brașov, ninge slab, pe alocuri cu depuneri pe partea carosabilă, cu vizibilitate bună și valori de trafic scăzute. În zona podurilor de la km. 37-38, carosabilul este acoperit parțial cu polei, iar valori de trafic sunt scăzute.
Pe autostrada A7 Ploiești-Adjud se circulă parțial în condițiile unui carosabil umed, cu intensificări ale vântului, vizibilitate bună și valori de trafic scăzute.
Este semnalat polei pe DN 23A, între localitățile Milcovul și Gologanu, județul Vrancea.
Mai este în vigoare o restricție temporară a circulației pentru autovehiculele de peste 3,5 tone din cauza condițiilor meteo, în județele Buzău și Ialomița, pe DN 2C Smeeni/BZ – Slobozia/IL.