Șoferiță din Timișoara, amendată cu peste 1.600 de lei, după ce era să calce un tânăr pe trecerea de pietoni

Publicat: 05 05. 2026, 14:15
Actualizat: 05 05. 2026, 14:15

Incidentul s-a petrecut, luni, strada Budai Deleanu din Timișoara. Tânărul, care traversa trecerea de pietoni, a fost la un pas să fie călcat de șoferița care se grăbea în trafic și nu a mai oprit la trecere, potrivit Pagina de Timiș. 

Din fericire, tânărul  a scăpat cu viață, făcând rapid decizia să nu traverseze.

Marți, polițiștii au identificat-o pe șoferiță, în vârstă de 68 de ani. Potrivit IPJ Timiș, ea a fost amendată cu 1.620 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru 60 de zile.

„Aceasta a fost sancționată conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru neacordare de prioritate unui pieton angajat în traversarea drumului public, cu suma de 1.620 de lei, totodată fiindu-i reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile”, informează IPJ Timiș.