Video Sorin Apostu a fost pus în libertate de judecătorii Tribunalului Bistriţa-Năsăud - VIDEO

Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a fost pus în libertate, luni, de judecătorii Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi eliberat din Penitenciarul Bistriţa în cursul aceleiaşi zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1065 afișări

Sorin Apostu a fost eliberat condiţionat după ce a executat două treimi din pedeapsa primită pentru fapte de corupţie.

"Judecătorii Tribunalului Bistriţa-Năsăud au respins, luni, contestaţia depusă de DNA Cluj în cazul lui, prin care a fost pus în libertate condiţionat, de Judecătoria Bistriţa. Decizia în cazul lui Sorin Apostu este definitivă” a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, Dana Ceuca.

În consecinţă, Apostu a fost eliberat din Penitenciarul Bistriţa în cursul după-amiezii de luni, la ieşirea din penitenciar refuzând să dea declaraţii presei.

"A executat 1.096 de zile, exact fracţia de pedeapsă care era prevăzută de lege pentru a fi eliberat condiţionat excluzând acele 150 de zile care erau acordate pentru lucrările ştiinţifice redactate în penitenciar. Sorin Apostu ar fi avut de executat 1.645 de zile, 1.096 fiind executate. Domnul Apostu va merge înapoi, la USAMV, la catedră, nu vrea să mai aibă nimic de-a face cu politica”, a declarat avocata fostului edil, Nelia Răzoare.

Sorin Apostu ceruse eliberarea condiţionată după executarea unui an şi jumătate din pedeapsa de patru ani şi şase luni, la care se adăugau 120 de zile pentru cele patru cărţi scrise în închisoare şi alte 110 zile pentru munca din penitenciar, însă, în februarie, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a admis recursul DNA şi nu a mai luat în considerare cele patru cărţi scrise după gratii de acesta.

Instanţa din Bistriţa-Năsăud fusese, astfel, prima care a pus în aplicare Ordonanţa de Urgenţă care anulează zilele câştigate pentru cărţile scrise pe deţinuţi.

Fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu a fost condamnat definitiv, pe 7 iulie 2014, de Instanţa Supremă, la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru că a luat mită de la omul de afaceri Călin Stoia, la trei ani şi şase luni de închisoare pentru complicitate la spălare de bani, în formă continuată şi la opt luni de închisoare pentru complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Instanţa a stabilit ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de patru ani de închisoare, la care a adăugat un spor de şase luni, pedeapsa finală fiind de patru ani şi şase luni de închisoare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici