Video Sorin Blejnar: Am fost obligat de Negulescu să fac denunţuri împotriva lui Traian Băsescu

Sorin Blejnar s-a prezentat, joi, la Parchetul General, ca să depună înscrisuri pentru a-şi susţine plângerea împotriva fostului procuror Mircea Negulescu. Fostul şef ANAF a spus că a fost obligat de Mircea Negulescu să facă denunţuri împotriva lui Traian Băsescu.

1571 afișări

Fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, s-a prezentat, joi, în faţa procurorilor de la Parchetul General, pentru a depune probe noi şi pentru a mai da declaraţii în cadrul unei plângeri formulate la începutul anului de către acesta împotriva lui Mircea Negulescu, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Sorin Blejnar îl acuză pe fostul procuror de la DNA Ploieşti, Mircea Negulescu, de purtare abuzivă în instrumentarea dosarului de corupţie deschis pe numele său, când a fost reţinut şi arestat.

La ieşirea din sediul unităţii de parchet, Sorin Blejnar a declarat că a fost forţat de către Mircea Negulescu să depună denunţuri împotriva lui Traian Băsescu.

Solicitat să comenteze ce înseamnă faptul că Negulescu l-ar fi rugat să-l ajute "să cutremure România", Sorin Blejnar a răspuns: "Arestarea eventual a unui fost preşedinte de stat nu ar fi cutremur în România?".

De altfel, şi Mircea Negulescu s-a prezentat joi la sediul Parchetului General, însă acesta a refuzat să dea declaraţii.

Este vorba despre instrumentarea dosarului în care fostul preşedinte al ANAF a fost trimis în judecată pe 16 decembrie 2016 de procurorii DNA Ploieşti.

"În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul Blejnar Sorin, în calitatea mai sus menţionată, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective. Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri", a informat DNA la acea vreme.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici