Sprijin de la Guvern pentru producătorii de carne de porc

Producătorii de carne de porc vor beneficia de un ajutor de adaptare excepţional în valoare de aproximativ 11 milioane de euro, bugetat din fonduri naţionale şi europene, potrivit unei Hotărâri adoptate marţi de Guvern.

555 afișări
Imaginea articolului Sprijin de la Guvern pentru producătorii de carne de porc

Sprijin de la Guvern pentru producătorii de carne de porc (Imagine: Octav Ganea/ Arhiva Foto Mediafax)

''Sprijinul are scopul să compenseze pierderile înregistrate de producătorii de carne de porc din cauza contextului global nefavorabil, cauzat de dezechilibrul raportului dintre cerere şi ofertă. Jumătate din suma alocată finanţării acestui sprijin, respectiv 5,448 milioane de euro provin din fonduri europene - Fondul European de Garantare Agricolă - FEGA, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2016 - (în baza Regulamentului delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016), iar jumătate din fonduri naţionale'', se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

Potrivit sursei citate, ajutorul de adaptare excepţional se acordă pentru agricultura la scară mică şi aplicarea unor metode de producţie care nu dăunează mediului şi climei.

Perioada pentru care se acordă este 1 septembrie 2015-31 mai 2016, deoarece din analiza bazei de date privind clasificarea carcaselor a rezultat că în această perioadă exploataţiile autorizate de către ANSVSA şi înregistrate în Registrul national al exploataţiilor (RNE) au livrat pentru abatorizare porci cu preţuri foarte scăzute, producătorii înregistrând pierderi de venit.

Suma cuvenită fiecărui producător agricol se calculează de către A.P.I.A. prin împărţirea sumei totale la efectivul de porci livraţi şi clasificaţi în abatoare autorizate, în perioada 1 septembrie 2015-31 mai 2016, dar nu la mai mult de 9.000 de capete, inclusiv, pe beneficiar. Producătorii care au livrat în perioada 1 septembrie 2015-31 mai 2016 maximum 9.000 capete porcine, se încadrează la activitatea agricultură la scară mică.

Guvernul mai informează că plăţile se efectuează până la data de 31 decembrie 2016.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici