Toate dosarele de transplant vor fi verificate, în urma unor nereguli la ANT / Acuzaţii grave la adresa lui Voiculescu: ”Face o perdea de fum ca să nu răspundă de decesul unui om”

Ministerul Sănătăţii sesizează Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.) privind posibile stări de conflict de interese şi nereguli la Agenţia Naţională de Transplant (A.N.T.), toate centrele de transplant urmând a fi verificate, a anunţat, miercuri, ministrul Sănătăţii. UPDATE: Managerul Spitalului Sf. Maria: Voiculescu face o perdea de fum ca să nu răspundă de decesul unui om. Firea: Voiculescu are de dat explicaţii. Să deblocheze transplanturile de la Spitalul Sfânta Maria. Verificările MS ar fi fost făcute prin sondaj, ei stabilind că sunt probleme

4701 afișări
Imaginea articolului Toate dosarele de transplant vor fi verificate, în urma unor nereguli la ANT / Acuzaţii grave la adresa lui Voiculescu: ”Face o perdea de fum ca să nu răspundă de decesul unui om”

Ministerul Sănătăţii sesizează ANI privind nereguli la Agenţia Naţională de Transplant

" În octombrie am trimis Corpul de Control la Agenţia Naţională de Transplant (ANT), a trezit reacţii negative. Corpul de Control a verificat prin sondaj patru centre de prelevare şi în toate aceste patru cazuri au fost găsite nereguli majore. Centrele verificate sunt din Brăila, Alba Iulia, Ploieşti şi Reşiţa. Agenţia Naţională de Transplant a acreditat aceste centre chiar dacă nu îndeplineau criteriile, nu aveau aparatura necesară detectării morţii cerebrale. Vor fi verificate toate centrele acreditate. La Agenţia Naţională de Transplant nu există proceduri de prelevare. Nu există un registru al organelor prelevate, deşi era o obligaţie a ANT, a fost încălcată legea 90. În lipsa registrelor, fiecare spital îşi întocmeşte propriile liste. Am găsit la ANT probleme privind un proiect european, doctorul Adrian Luscalov presta servicii pentru doctorul Luscalov Adrian, am înaintat o sesizare către Agenţia Naţională de Integritate privind existenţa unei posibile stări de conflict de interese", a declarat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Totodată, Vlad Voiculescu a anunţat că vor fi sesizate autorităţile competente pentru suspiciuni de fals şi uz de fals la Autoritatea Naţională de Transplant.

"Există suspiciuni la cheltuirea banului public. Există un caz în care un şofer a semnat un raport. S-a încălcat legea 95 de către doctorul Luscalov prin desemnarea doctorului Zota în funcţia de coordonator. Nu există această funcţie. Între 2013-2016, Consiliul Ştiinţific nu s-a întrunit decât de patru ori, deşi era obligatoriu să o facă lunar, iar o parte dintre membri sunt decedaţi. Vom sesiza autorităţile competente pentru suspiciuni de fals şi uz de fals.Autoritatea Naţională de Transplant va face o reevaluare a tuturor centrelor de recoltare a organelor", a mai precizat ministrul Sănătăţii.

Vlad Voiculescu a precizat, în ceea ce priveşte Spitalul Sfânta Maria din Capitală, că îşi reafirmă îndoielile că acesta a fost acreditat în mod judicios, că unitatea spitalicească nu a mai făcut un transplant hepatic din primăvară şi că nu există un contract cu un doctor specialist.

Totodată, ministrul Sănătăţii a mai declarat că a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti să permită Ministerului Sănătăţii să trimită Corpul de Control la Spitalul Sfânta Maria pentru a verifica achiziţiile făcute. Vlad Voiculescu i-a cerut primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, ca "dacă nu are nimic de ascuns", să dea curs acestei solicitări.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, Radu Deac, a declarat că instituţia pe care o conduce îşi organizează transplantul astfel încât "să poată prinde avionul".

"Noi ne organizăm transplantul astfel încât să putem prinde avionul. Trebuie un avion cu reacţie cu care să zburăm rapid la donator. România are nevoie de cel puţin două centre de transplant pulmonar. Nici Ministerul Sănătăţii, nici Agenţia Naţională de Transplant nu au ştiut de intenţiile unor centre de a performa. Este de discutat în materie de ilegalitatea acreditării. În momentul de faţă nu vă pot răspunde de ce s-au acreditat centrele de recoltare", a precizat Radu Deac.

Ministrul Sănătăţii face, prin declaraţiile avute miercuri prin care a acuzat nereguli grave la mai multe centre de prelevare organe şi la ANT, o "perdea de fum" pentru a acoperi decesul unui om aflat pe listele de aşteptare la Spitalul Sfânta Maria, potrivit managerului unităţii, Narcis Copcă.

"Am pus pe listă pacienţi români conform acreditării Guvernului tehnocrat, acreditare necontrazisă de niciun document niciodată, valabilă la ora la care vorbim, valabilă şi acum o săptămână. Dânsul cu bună ştiinţă, nu a plătit pacienţilor care aveau nevoie de transplant pulmonar transplantul într-o clinică acreditată. Neplătind transplantul, aceştia nu s-au operat. Neoperându-se, au murit, şansa lor de viaţă a fost 0. În rest avem tot ceea ce trebuie ca să funcţionăm să facem mâine un transplant. Singurul lucru care lipseşte este plata lui de către programul de sănătate. Dânsul nu dă ca ministru avize, nu retrage avize, poate să aibă credinţe, păreri, idei, dar dânsul era obligat să plătească dreptul asiguraţilor. (...) Ministerul refuză să plătească dreptul asiguraţilor români. Domnul ministru a scos plata, el personal", a declarat, pentru MEDIAFAX, Narcis Copcă, managerul Spitalului Sfânta Maria.

Managerul Spitalului Sfânta Maria îl acuză pe ministru, indirect, de moartea unui om aflat pe listele de aşteptare.

"El acum face o perdea de fum pentru a-şi asigura, nu mai vrea să răspundă pentru că probabil a sperat să nu fie niciun deces pe această listă. Iată ca din nefericire pe 10 octombrie a fost acest deces deşi în luna septembrie a fost întrebat de către doctorul Zota privind existenţa unui plămân la Spitalul de Uregnţă şi dacă putem să îl montăm pacientului aflat într-o stare critică. Dânsul a refuzat. Dacă a refuzat să plătească acest serviciu, de ce trebuie să răspundem noi pentru refuzul dânsului neexprimat într-un document, într-o acuzaţie, în orice? A trimis ieri Inspecţia Sanitară de Stat să controleze transplantul în acest spital. Inspecţia nu a găsit nicio deficienţă acestui spital. Tot ce spune dânsul sunt declaraţii, nu are niciun document să susţină", a mai precizat, pentru MEDIAFAX, Narcis Copcă.

Vlad Voiculescu a precizat, în ceea ce priveşte Spitalul Sfânta Maria din Capitală, că îşi reafirmă îndoielile că acesta a fost acreditat în mod judicios, că unitatea spitalicească nu a mai făcut un transplant hepatic din primăvară şi că nu există un contract cu un doctor specialist. Totodată, ministrul Sănătăţii a mai declarat că a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti să permită Ministerului Sănătăţii să trimită Corpul de Control la Spitalul Sfânta Maria pentru a verifica achiziţiile făcute. Vlad Voiculescu i-a cerut primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, ca "dacă nu are nimic de ascuns", să dea curs acestei solicitări.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a făcut, miercuri, un apel către ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, cerându-i acestuia deblocarea procedurilor de transplant de la Spitalul Sfânta Maria din Capitală, pentru ca pacienţii de pe listele de aşteptare să poată fi operaţi.

"Ministrul Vlad Voiculescu are de dat nişte explicaţii pentru că atâta vreme cât spitalul are acreditare, nu am înţeles care sunt acuzaţiile domnului Voiculescu. Tot ceea ce ţine de dotarea tehnică a spitalului, de administrarea clădirii ţine de Primăria Capitalei, dar actul medical ţine de Ministerul Sănătăţii. Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii au încălcat legea nealocând sumele necesare Spitalului Sfânta Maria. Au fost plămâni din România transportaţi către Viena, iar pacienţi din alte ţări au beneficiat de aceştia. Mi se pare strigător la cer să avem un ministru al Sănătăţii care să nu fie interesat de viaţa pacienţilor, ci să fie mult mai interesat să trimită pacienţii la Viena. Să verifice achiziţiile, dar tratarea bolnavilor nu are nimic de-a face cu actul medical. Ieri domnul ministru a trimis Inspecţia Sanitară de stat din trei judeţe la Sfânta Maria, controlul s-a finalizat azi-noapte şi nu au găsit nimic. Şi atunci cine răspunde pentru pacientul care a decedat fiindcă nu a avut parte de transplantul de plămân la acest spital acreditat? La această întrebare trebuie să răspundă domnul ministru!", a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Edilul i-a cerut ministrului Sănătăţii să deblocheze transplanturile de la Spitalul Sfânta Maria din Capitală.

"Ieri a fost Inspecţia Sanitară, au verificat, nu au găsit nimic, deci ce să mai verifice?! Toate verificările s-au făcut, s-au realizat. Fac un apel către ministrul Sănătăţii să deblocheze transplantul de plămâni de la Sfânta Maria. Mâine dimineaţă ar trebui să aibă loc acolo operaţii pentru că sunt pacienţi care aşteaptă de luni bune ca la un spital acreditat din Europa, pentru că suntem în Europa, să funcţioneze şi secţia de transplant", a mai precizat Firea.

Reacţia primarului general al Capitalei vine după ce ministrul Sănătăţii a anunţat că a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti să permită Ministerului Sănătăţii să trimită Corpul de Control la Spitalul Sfânta Maria pentru a verifica achiziţiile făcute. Vlad Voiculescu i-a cerut primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, ca "dacă nu are nimic de ascuns", să dea curs acestei solicitări. Totodată, ministrul a precizat, în ceea ce priveşte Spitalul Sfânta Maria din Capitală, că îşi reafirmă îndoielile că acesta a fost acreditat în mod judicios, că unitatea spitalicească nu a mai făcut un transplant hepatic din primăvară şi că nu există un contract cu un doctor specialist.

Pe de altă parte, managerul Spitalului Sfânta Maria a declarat, pentru MEDIAFAX, că ministrul Sănătăţii face, prin declaraţiile avute miercuri, face o "perdea de fum" pentru a acoperi decesul unui om aflat pe listele de aşteptare.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia, unul din centrele de prelevare la care MS a găsit nereguli, declară că verificările au fost făcute "prin sondaj", MS "stabilind" că unitatea nu îndeplineşte anumite condiţii, chiar dacă în acest an nu a avut loc nicio prelevare de organe.

”Analiza nu a fost făcută la faţa locului, ci a fost făcută prin sondaj, luând dosarul bănuiesc şi văzând că anumite lucruri nu sunt conforme, dar pe de altă parte cei care ne-au acreditat le-au considerat conforme. Să vedem unde e adevărul”, a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia, Nicoleta Coşarcă.

Managerul spitalului din Alba Iulia susţine că nu a primit nicio informare din partea Ministerului Sănătăţii.

”Pe noi ne-au luat prin sondaj şi au ajuns ei la concluzia că nu îndeplinim anumite condiţii. Probabil aşa o fi, dar nouă nu ne-a comunicat nimeni care sunt motivele pentru care propun retragerea acreditării noaste. Noi anul acesta nu am făcut niciun fel de plată, nu am derulat niciun fel de activitate pe Programul de Transplant, de fapt nu e vorba de transplant, pentru că noi suntem autorizaţi pe prelevare de organe, nu pentru activitate de transplant. Nu am desfăşurat nicio activitate pentru că pur şi simplu nu am avut potenţiali donatori, dar nu ne-am plătit nici echipă, deci nu am utilizat niciun leu din fonduri, dimpotrivă, le-am returnat. Noi nu ne-am plătit niciodată echipă de prelevatori, nu am făcut nicio plată de persoane, ci pur şi simplu numai în situaţia în care s-au prelevat organele (n.a. anii trecuţi) am plătit consumabilele şi consumul de materiale aferent prelevării”, a afirmat Nicoleta Coşarcă.

Managerul spitalului susţine că echipa Corpului de Control, care a luat prin sondaj anumite dosare de acreditare, ar fi trebuit să comunice oficial dacă a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile.

”Aştept explicaţii de la corpul de control, care nu mi-au parvenit. Nu m-a anunţat Ministerul Sănătăţii că sunt în situaţia de a-mi pierde acreditarea din următoarele motive”, a spus Coşarcă.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti - unul din centrele de prelevare la care MS a găsit nereguli - Marius Niculescu declară că unitatea medicală a fost acreditată în 2013, deoarece avea structura de urgenţă şi cadre medicale competente, însă nu a făcut nicio prelevare de atunci.

"Ordinul Ministerului Sănătăţii prin care spitalul a căpătat aceste responsabilităţi de derulare a acestui program nu prevede în sarcina spitalului nişte condiţii exprese. S-a constatat la momentul respectiv că spitalul le are, respectiv structura de urgenţă, cadrele medicale competente, structura de ATI şi s-a limitat la aceste activităţi până la prelevarea efectivă. Prelevarea nu avea competenţă spitalul să o facă cu personal propriu”, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, managerul SJU Ploieşti, Marius Niculescu, referitor la verificarea centrelor de transplant anunţate de ministrul Sănătăţii.

Managerul a spus că a primit, pentru derularea programului, sume de bani pe care le-a folosit însă pentru instruirea personalului inclus în program şi achiziţionarea materialelor sanitare şi a medicamentelor.

“Activităţile pe care le-a derulat spitalul sunt în concordanţă cu documentele şi cu aprobările pe care le deţinem şi în scopul pentru care ele au fost alocate, sumele de bani pentru acest stoc minim de medicamente, materiale sanitare şi reactivi şi nu pentru alte activităţi”, a adăugat Marius Niculescu.

Potrivit sursei citate, din 2013 şi până în prezent, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti nu s-a prelevat niciun organ.

“Nu s-a putut identifica niciun potenţial donator eligibil pentru includerea în program din mai multe considerente: foarte multe cazuri identificate ca posibili donatori solicită transferul la Bucureşti pentru continuarea procedurilor de menţinere în viaţă şi de tratare şi practic noi aceşti posibili donatori i-am pierdut prin solicitarea acestor transferuri. O altă cauză a fost neobţinerea acordului aparţinătorilor pentru acestă activitate”, a afirmat Marius Niculescu.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti deţine un aparat, un EEG (electroencefalograf - n.r.) necesar pentru declararea morţii cerebrale, pe care l-a achiziţionat din fonduri proprii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici