Video TRAGEDIE lângă Bucureşti: O femeie s-a aruncat în faţa trenului împreună cu cei trei copii ai săi. Un bilet de adio, găsit de poliţişti/ UPDATE: Circulaţia a fost reluată, însă trenurile spre/dinspre litoral circulă cu întârzieri | FOTO

O femeie şi cei trei copii ai săi au murit spulberaţi de un tren care circula de pe ruta Bucureşti-Constanţa, care poate atinge până la 160km/h pe anumite tronsoane de drum. Potrivit primelor informaţii ar fi vorba de un act suicidal, anchetatorii găsind un bilet de adio. „Îmi pare rău, nu mai suportam”, sunt cuvintele scrise, cel mai probabil de mama în vârstă de 30 de ani. Chiar dacă fratele femeii, ajuns la locul tragediei, a susţinut că sora sa nu avea probleme în căsnicie, aceasta ar fi vrut să divorţeze în 2008 de sotul său, însă şi-a retras acţiunea anul următor.

18234 afişări

UPDATE 13:35 Bilet de adio: Îmi pare rău, nu mai suportam. Femeia a vrut să divorţeze în 2008

În biletul de adio găsit la faţa locului în care o femeie şi cele trei fetiţe ale ai au murit, călcate de tren, era scris „Îmi pare rău, nu mai suportam”, cuvinte scrise, cel mai probabil de mama în vârstă de 30 de ani, potrivit unor surse judiciare.

În haina femeii care a murit, joi, călcată de tren, poliţiştii au găsit o scrisoare de adio, fapt ce îi face pe anchetatori să ia în calcul varianta unei sinucideri.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Alexandra Braunstein, tânara care a murit joi în tragicul incident feroviar, a depus o cerere de divorţ în decembrie 2008. Ulterior, ea a renunţat la judecată.

Femeia l-a chemat în judecată pe soţul ei, George Braunstein, la Judecătoria Sectorului 5, în decembrie 2008, însă trei luni mai târziu, în feburarie 2009, procesul a încetat, după ce tânara a renunţat la acţiunea în instanţă.

UPDATE 12.30 Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov au deschis un dosar penal in rem pentru omor ca să stabilească exact cauzele şi circumstanţele în care femeia şi cei trei copii ai săi au murit, joi, după ce au fost călcaţi de tren. Un criminalist al parchetului a ajuns la faţa locului pentru cercetări amănunţite.

„Conductorul trenului va fi audiat în cadrul dosarului penal, care a fost deschis de poliţişti, sub coordonarea procurorului de la Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov”, a explicat purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan.

Trei copii şi mama lor au murit, joi, după ce au fost loviţi de tren, pe magistrala 800 Bucureşti-Constanşa, în halta Brăneşti. Copiii, trei fete, aveau vârste de 10, opt şi trei ani, iar mama lor avea aproximativ 30 de ani.

Femeia şi copiii locuiau în localitatea ilfoveană Brăneşti.

Potrivit unor surse, femeia ar fi fost gravidă, însă această informaţie va fi verificată de Institutul de Medicină Legală.

Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că, în haina femeii a fost găsit un bilet de adio, cel mai probabil fiind vorba despre scrisoarea femeii.

Trenul a fost mutat de la locul incidentului, dar circulaţia în zona este în continuare afectată, conform CFR Călători.

„Se fac cercetări pentru identificarea persoanelor şi stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, arată IGPR.

Incidentul feroviar s-a produs, joi, între staţiile Pasărea şi Brăneşti, la ora 9.30. Trenul circula cu 160 de kilometri pe oră şi, potrivit declaraţiilor mecanicului, ar fi vorba de un act suicidal.

Mecanicul va fi consiliat psihologic.

Conform Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), pe magistrala 800 Bucureşti-Constanţa, în halta Brăneşti, o minoră a fost lovită de tren şi a murit. În spatele trenului, la aproximativ 500-600 de metri, au fost identificate încă trei persoane decedate, fiind vorba despre o femeie şi alţi doi copii.

UPDATE 12.20 Celulă de criză la Ministerul Transporturilor, în urma accidentului feroviar

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a cerut crearea unei celule de criză în urma accidentului feroviar în care au murit patru persoane, potrivit unui comunicat transmis joi de instituţie.

Din celula de criză fac parte ministrul Transporturilor, secretarul de stat coordonator al domeniului feroviar, Dragoş Titea, şi reprezentanţi ai instituţiilor implicate - CFR Călători, CFR Infrastructură, Autoritatea Feroviară Română (AFER) şi Agenţia de Investigare Feroviară Română (AGIFER), potrivit Ministerului Transporturilor.

UPDATE 12.18 Circulaţia trenurilor, reluată în zona Pasărea după accidentul în care au murit patru persoane

Circulaţia trenurilor a fost reluată în zona Pasărea, după ce trenul IR 1983 Bucureşti-Constanţa, care a lovit patru persoane, a plecat de la locul accidentului, trenurile către litoral urmând, însă, să circule cu întârziere, transmite CFR Călători.

Circulaţia trenurilor în zonă este afectată, iar trenurile spre/dinspre litoral vor circula cu întârzieri, precizează CFR Călători.

Pasagerii trenului IR 1932 Oradea-Mangalia, printre care se găsesc şi 40 de minori, primesc de la personalul feroviar apă, fructe şi covrigei, au menţionat reprezentaţii companiei.

Trenul IR 1932 care soseşte de la Oradea are o întârziere de 250 de minute, trenul IR 1892, care soseşte de la Craiova are o întârziere de 100 de minute. Trenul IR 1931 care a plecat la 08.30 spre Mangalia are o întârziere de 230 de minute, iar trenul IR 1938 care a plecat spre Constanţa la ora 10.30 are o întârziere de 95 de minute, potrivit tabelelor de sosiri-plecări din Gara de Nord.

Pasagerii care au bilete sau abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

În jurul orei 09:20, trenul IR 1983 Bucureşti-Constanţa a lovit în zona Pasărea un grup de patru persoane. La ora scrierii acestei ştiri, procuratura este la faţa locului pentru efectuarea cercetărilor, informează CFR Călători.

UPDATE 12.05 Copiii, trei fete, care au murit în incindentul feroviar aveau vârste de 10, 8 şi 3 ani, iar mama lor avea aproximativ 30 de ani.Un bilet de adio, găsit de poliţişti

Conform sursei precizate, la faţa locului, a fost găsit un bilet de adio, cel mai probabil fiind vorba despre scrisoarea femeii care a murit, joi, după ce a fost călcată de tren.

Potrivit reprezentanţilor CFR Călători, mecanicul trenului care a trecut peste cele patru victime va fi consiliat psihologic.

„Mecanicul a declarat că va conduce trenul până la destinaţie. El va fi consiliat, va vorbi cu psihologii, este o procedură de consiliere”, aexplAlina Predescu:

Trei copii şi o femeie au murit, joi, după ce au fost loviţi de tren, pe magistrala 800 Bucureşti-Constanţa, în halta Brăneşti.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), pe magistrala 800 Bucureşti-Constanţa, în halta Brăneşti, o minoră a fost lovită de tren şi a murit. În spatele trenului, la aproximativ 500-600 de metri, au fost identificate încă trei persoane decedate, fiind vorba despre o femeie şi alţi doi copii.

„Se fac cercetări pentru identificarea persoanelor şi stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, conform sursei citate.

Conform reprezentanţilor CFR Călători, incidentul s-a produs, joi, între staţiile Pasărea şi Brăneşti, la ora 9.30

Trenul circula cu 160 de kilometri pe oră şi, potrivit declaraţiilor mecanicului, ar fi vorba de un act suicidal.

Circulaţia feroviară este blocată pe firul respectiv, pe sensul de mers Bucureşti-Constanţa. Trenurile care circulă spre Constanţa vor înregistra întârzieri, arată sursa citată.

Trenul încă nu a fost mutat de la locul accidentului, fiind aşteptaţi reprezentanţii IML.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici