Un taximetrist băut a lovit patru maşini în centrul Aradului, rănind două persoane
Accidentul a avut loc pe bulevardul Revoluţiei, la intrarea în cel mai aglomerat sens giratoriu din Arad, din faţa Catedralei Ortodoxe „Sfânta Treime”, martorii afirmând că taximetristul nu a încetinit la apropierea de semafor.
Conform martorilor, şoferul de taxi a intrat cu viteză în spatele unui autoturism care circula în faţă, în coloană, provocând un carambol în care au mai fost implicate alte trei autoturisme, care circulau tot în coloană.
„În urma carambolului au fost răniţi un copil de şapte luni şi un pasager din autoturismul lovit de taximetrist. Şoferul taximetrului avea o alcoolemie de 1,20 la mie în aerul expirat”, a declarat Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad.
Taximetristul, în vârstă de 54 de ani, nu avea pasageri în maşină în momentul provocării carambolului.
Bărbatul este cercetat penal pentru conducerea unui autovehicol având alcoolemie peste limita legală şi pentru vătămare corporală din culpă.
Cei doi răniţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Arad pentru investigaţii, medicii afirmând că la prima vedere rănile sunt uşoare.