Universitatea din Suceava se află pe primul loc în topul numărului de brevete de invenţie
Potrivit unui comunicat al universităţii sucevene, în anul 2016, OSIM a acordat Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava un număr de 34 de brevete de invenţie, rezultat care clasează universitatea suceveană pe primul loc între instituţiile de învăţământ superior din ţară, aceasta fiind urmată de Universitatea „Transilvania” din Braşov (13 brevete) şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (11 brevete).
În comunicat se menţionează că au avut contribuţii determinante în domeniu centrele de inventică ale USV dezvoltate de regretatul prof. univ. dr. ing. Dorel Cernomazu, în cadrul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, şi de prof. univ. dr. ing. Gheorghe Gutt, în cadrul Facultăţii de Inginerie Alimentară.
În anul 2016 brevete naţionale au obţinut 21 de universităţi româneşti, potrivit Buletinelor Oficiale de Proprietate Intelectuală publicate de OSIM şi Bazei de date Espacenet a Oficiului European de Brevete (EPO).
Citeşte şi: GALERIE FOTO Mai multe persoane au fost evacuate, în Ploieşti, după ce un autoturism a avariat o conductă de gaze
Citeşte şi: VIOLENŢA în şcoală: Un elev din Recaş a ajuns la spital după ce a fost bătut de un coleg
Citeşte şi: FOTO Pompierii din Giurgiu, alertaţi de un apel fals care anunţa o gravidă izolată din cauza viscolului. Poliţia îl caută acum pe vinovat
Citeşte şi: Un bărbat din Capitală a rămas fără 680.000 lei, bani pe care îi ascunsese în portbagajul maşinii