Utilizarea autostrăzilor din România ar putea fi taxată, din 2011, cu 3 sau 4 euro/100 km - Mediafax

Utilizarea autostrăzilor din România ar putea fi taxată, din 2011, cu 3 sau 4 euro/100 km

Utilizarea autostrăzilor din România ar putea fi taxată, din vara anului viitor, cu 3 sau 4 euro pe suta de kilometri, a declarat, miercuri, la Calafat, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.

14 afişări

Imaginea articolului Utilizarea autostrăzilor din România ar putea fi taxată, din 2011, cu 3 sau 4 euro/100 km

Utilizarea autostrăzilor din România ar putea fi taxată, din 2011, cu 3 sau 4 euro/100 km (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

Banii vor fi folosiţi pentru întreţinerea autostrăzilor.

Autorităţile române lucrează la o strategie privind taxareaporţiunilor de autostradă aflate pe coridorul IV pan-european,document care va fi transmis Comisiei Europene, a declaratBerceanu, citat de corespondentul MEDIAFAX.

"În acest moment, sunt nişte proiecte de porţiune de autostrăzide pe culoarul IV care se află la Comisia Europeană pentruaprobare. Acestea vor fi aprobate, însă pentru următoarele porţiuniva trebui să furnizăm o strategie la Comisia Europeană privindtaxarea pentru autostrăzi. Şi nu este vorba neapărat de taxare, cieste vorba de sumele care se vor strânge pentru întreţinereaautostrăzilor", a afirmat Berceanu.

El a adăugat că întreţinerea autostrăzilor reprezintă o cerinţăa Uniunii Europene întrucât "contribuabilii europeni suntinteresaţi ca atunci când dau nişte bani pentru autostrăzi acesteasă fie întreţinute conform normelor UE".

Berceanu susţine că taxele care vor fi instituite vor fi"modice", urmând să ajungă la 3-4 euro pentru o sută de kilometri."Acum facem un mic studiu pe care îl vom trimite şi la CE", aarătat Berceanu.

Conform sursei citate, UE alocă aproximativ două miliarde deeuro până în 2013 pentru porţiuni de autostradă aflate pe culoarulIV.

Întrebat dacă autostrăzile A1 şi A2, Bucureşti - Piteşti şiBucureşti - Constanţa ar putea fi la rândul lor taxate, ministrulRadu Berceanu a răspuns afirmativ. "Vor fi şi ele prinse, pentru cătrebuie şi ele întreţinute. Probabil că de anul viitor ar putea fitaxate", a spus el.

Berceanu a inspectat, miercuri, şantierul podului de laCalafat-Vidin.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
AUTOSTRĂZI ,
TAXE ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.