Victimă a violenţei domestice: ne întoarcem la ei pentru că nu avem alte pârghii. Ce se află în spatele lui ”se va schimba”

  • În 2020, la nivel naţional, a fost recepţionat un număr de 24.815 de apeluri care raportau cazuri de violenţă domestică
  • Până în octombrie, anul acesta, au fost înregistrate 4.051 de infracţiuni de violenţă în familie şi aproximativ 900 de ordine de protecţie provizorii emise de polţiştii bucureşteni
  • Şeful unei secţii de poliţie către victimă: „Dosarul ăsta merge mai departe doar dacă am eu chef”
  • Victimă: „Cel care m-a abuzat era prieten cu poliţiştii. Mi-am dat sema că nu am nicio şansă”
  • Victimă: „Ne întoarcem la ei pentru că nu avem alte pârghii”
951 afişări
Imaginea articolului Victimă a violenţei domestice: ne întoarcem la ei pentru că nu avem alte pârghii. Ce se află în spatele lui ”se va schimba”

Victimă a violenţei domestice: ne întoarcem la ei pentru că nu avem alte pârghii. Ce se află în spatele lui ”se va schimba”

Victimă a violenţei domestice, mesaj pentru alte victime: Pentru cele care trăiesc în teroare si umilinţă şi cu copiii distruşi emoţional, vă rog sa înţelegeţi că partenerii voştri nu se vor schimba niciodată! Voi ştiti asta în adâncul sufletului vostru, nu vă mai minţiţi singure. Luati-vă copiii şi ieşiţi în lume. Este imposibil sa nu găsiţi ajutor!

În umbra gândului că „se va schimba”, stau la pândă lacrimi, dureri şi traume care te pot afecta o viaţă întreagă şi nu doar pe tine.

Am discutat cu mai multe victime ale violenţei domestice, victime care mi-au spus povestea lor cu lacrimi în ochi, victime care retrăiau după ani de zile de la cele întâmplate aceeaşi durere. Victime care au spus că la început a fost doar o palmă şi că ceea ce le făcea să meargă mai departe era un gând întipărit bine în minte şi anume acela că „se va schimba”. Nu a fost să fie aşa pentru niciuna din femeile cu care am discutat.

O problemă mare în România o reprezintă şi atitudinea multor poliţişti care se prezintă la astfel de cazuri. Mai bine zis, mentalitatea multor români este încă putredă şi merge pe ideea că femeia este vinovată de cele întâmplate. Vorbesc aici despre celebra expresie „sigur a făcut ea ceva”.  „De ce nu ai plecat?”, „dar tu nu ştiai ca e agresiv când l-ai cunoscut?”, „e vina ta că i-ai suportat aşa ceva”, „trebuia să pleci din prima”. Victimele se confruntă des cu astfel de probleme şi sunt puse deseori în situaţii grele din care nu mai pot ieşi. Toate aceste remarci sunt un motiv pentru care femeile abuzate renunţă să mai apeleze la prieteni sau la poliţie. De teamă, de ruşine şi pentru a evita asttfel de situaţii în care să fie învinovăţite.

Ce nu ştiu mulţi este că violenţă este de mai multe feluri şi anume: verbală, fizică, sexuală, emoţional-psihologică, financiară. Nu trebuie să înceapă totul de la abuz fizic. Este de ajuns ca agresorul să te manipuleze şi să te modeleze după propriul plac.

Un real ajutor pentru cele care nu pot scăpa din temniţa violenţei domestice este implicarea noastră, a tuturor. Este important să apelăm la ajutor când suntem martorii unor astfel de cazuri.

Menţionez că pentru a proteja identitatea victimelor, am modificat datele ce ţin de nume, timp, localitate etc.

Victimă-mamă a doi copii

”Acum 5 ani ne-am căsătorit. Am rămas însărcinată cu primul nostru copil. Era totul bine şi frumos în primele luni de căsnicie, însă mai apoi au urmat abuzurile psihice şi financiare. Nu a durat mult până la prima palmă. În a şasea lună de sarcină îmi ceruse să fac avort.  Am refuzat. Pentru mine a fost extrem de greu. Am crezut că acest copil ne va schimba, că ne va ajuta şi că vom fi ca la început. (...) Copilul s-a născut, dar lucrurile au luat o întorsătură groaznică.

(...)

Într-o seară, m-am trezit cu el deasupra mea, strângându-mă de gât. Am intrat în panică. Era transfigurat la faţă. Copilul era într-o cameră separată pentru că nu aveam voie să-i fiu alături pe timpul nopţii. Eram forţată să întreţin relaţii intime cu el. Trebuia să fiu slugă sexuală, mamă, casnică, bucătareasă. M-am speriat foarte tare şi l-am rugat să îmi dea pace. Am trecut peste. Am tăcut din gură pentru că aveam un copil de crescut. Mă certa şi abuza din motive banale.

(...)

Copilul avea 8 luni, a venit spre mine şi m-a dat cu capul de zid. Mă gândeam doar la copil. Chiar dacă era mic, mă gândeam că poate rămâne cu traume. Asta pentru că îmi aduceam aminte de ce îmi povestea fostul soţ. El a avut o copilărie nefericită. Dormea pe casa scării până când îl chema maică-sa în casă. În copilărie, nu a văzut altceva în afară de bătăi crunte, perversiuni sexuale, băutură, droguri etc.

Au urmat zeci de incidente violente, aşa că am fugit cu copilul din oraş. Două luni de zile nu mi-a dat niciun semn, nu l-a interesat absolut deloc de viaţa noastră. Am insistat să ne împăcăm tocmai pentru a avea ce să-i ofer copilului. Trebuia să am un loc unde să stau şi să avem o viaţă liniştită. A acceptat să ne întoarcem acasă şi a fost bine pentru o lună de zile, dar au început iar bătăile. Am rămas însărcinată pentru a doua oară. Eram bucuroasă pentru că m-am gândit din nou că se va schimba şi că va fi mai bine.

(...) A venit într-o zi nervos de la muncă şi mi-a spus să îl aştept în pat. Ştiam ce mă aşteaptă. Ştiam că va trebui să întreţin relaţii sexuale cu el şi să îi satisfac toate plăcerile. Îmi spunea să las copilul şi să fiu mai atentă cu el. (...) Am îndrăznit într-o zi să îi spun că nu mai suport şi că voi pleca. În momentul în care şi-a dat seama că vorbesc serios, mi-a spus că îmi dă bani de avort, să băgăm divorţ şi să ne vedem fiecare de viaţa lui. Nu am fost de acord. Nu puteam să renunţ la copil. Moment în care m-a trantit pe jos şi a dat cu picioarele în mine. Nu voia nimic altceva decât să scape de copil. În tot timpul ăsta, în preajma noastră era Matei care avea aproape doi ani. Striga „mama, mama”. Nu puteam să mă apăr, nu puteam să fac nimic altceva decât să îl zgârii, iar în momentul în care m-am opus, m-a strîns atât de tare de gât încât am rămas cu urme săptămâni întregi. M-am hotărât să merg direct la poliţie. Cu Matei de mână şi cu un bebe în burtă. A venit cu mine şi mi-a spus că îmi dă 15.000 de euro doar ca să fac avort şi să plec din viaţa lui. Am refuzat. I-am spus că nu are decât să mă bată în continuare, dar eu tot voi merge la poliţie.

(...) Poliţistul m-a îndrumat să mă duc la IML şi să fac rost de certificat medico-legal. Zis şi făcut. Am primit câteva zile de spitalizare, iar apoi am mers la ginecolog. Acolo, medicul mi-a spus că sarcina este cu iminenţă de avort şi că pot pierde oricând fătul. Asta din cauza loviturilor, stresului şi asa mai departe. Când am auzit că există riscul să pierd sarcina, mi-am dat seama că trebuie să lupt cu toate forţele. Am fost la poliţie şi a fost emis un ordin de protecţie provizoriu. A fost evacuat de echipajele de poliţie din casă. Am mers în instanţă pentru prelungirea ordinului de protecţie. Am mai obţinut încă două luni de protecţie. Instanţa a constatat că agresiunile au fost efectuate în prezenţa copilului, fapt pentru care inclusiv copilul este victimă a violenţei domestice. (...) M-am trezit cu familia lui la uşă. (...) Au expirat cele două luni de protecţie, am mers iar în instanţă. Mă ameninţa încontinuu. Îmi ameninţa prietenii, familia, tot. Instanţa, însă, nu a mai ţinut cont de asta şi mi s-a spus că nu reprezinta un pericol-fiind la primul incident sesizat de organele competente, aşa că se putea întoarce la domiciliul său. (...) Am plecat cât am putut de departe. M-am uitat cu lacrimi în ochi la casa pe care o lăsam în urma. Casă unde mi-am pierdut ani de zile în chinuri.

Răsturnare de situaţie

M-au sunat de la poliţie. Trebuia să ajung la secţie pentru a discuta despre plângerea penală făcută împotriva lui. Când am ajuns la secţia de poliţie, îmi tremurau picioarele, îl vedeam pe el discutând cu ofiţerii. Erau prieteni. Puneau presiune pe mine să mă împac cu el. Nu am căzut în plasa lor. Am susţinut aceleaşi declaraţii ca la bun început. Am fost chemată mai apoi în biroul şefului de secţie. Îmi aduc aminte toata întâmplarea. „Doamnă ce pretenţii ai ca să îţi retragi plângerea şi să îţi vezi de viaţa ta?” m-a întrebat el scârbit şi nonşalant. În momentul ăla m-am gândit că nu am nicio şansă, că mă zbat în zadar. Am răspuns totuşi politicos că vreau doar ca avocatul să fie plătit pentru că îmi era foarte greu să am grijă de copii, de mine şi de tot. Îmi spune că: „Doamnă, tu cam şantajezi fostul soţ, dar ce crezi... dosarul ăsta merge mai departe DOAR dacă am eu chef!”. Îmi venea să urlu. Şeful secţiei de poliţie mă ameninţa şi îmi spunea că totul se va întoarce împotriva mea dacă nu încetez şi că trebuie să îmi retrag plângerea. I-am spus însă că îmi asum orice s-ar întâmpla şi că nu voi da înapoi. Nu ştiu cum am avut curajul ăsta. Îmi spune să plec din biroul lui. Am ieşit pe uşă, iar de atunci nu am mai auzit nimic de caz. De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Cum este viaţa după violenţă domestică?

(...)Eu şi copiii, suntem plecaţi de ceva timp. Încercăm să trecem cu bine peste această experienţă. Am născut, în urma traumelor, o fetiţă cu probleme grave de sănătate. El nu ne-a ajutat deloc. Nici nu şi-a căutat copiii. (...) În primele luni a fost extrem de dificil. E foarte greu să îţi revii psihic după o asemenea experienţă, dar după ce m-am adunat şi mi-am dat seama că în viaţa mea nu mai există bătaie, scandal şi ameninţări, lucrurile au luat, paradoxal, o întorsătură frumoasă. Se liniştesc apele, îţi găseşti liniştea, îţi vezi copiii zâmbind...e cea mai bună alegere pe care am facut-o şi anume aceea de a pleca.

Mesaj pentru victime

Mă gândesc doar la momentele traumatizante prin care am trecut. Dacă ştiam că nu se va schimba şi că prima palmă nu va fi niciodată şi ultima, plecam, plecam, plecam. Sfătuiesc toate femeile care trec prin aşa ceva să nu stea să îndure. Mereu va exista o portiţă de salvare indiferent de situaţie. Există prieteni care vă pot ajuta, există centre, există alternative. Plecaţi cât mai puteţi, cât mai sunteţi în viaţă.

Mesaj pentru autorităţi

Trebuie să înceteze toate lucrurile astea. Trebuie să luăm măsuri. Sunt încă mulţi care cred că violenţa domestică înseamnă doar bătaie, însă e mai mult de atât. (...) Când femeia ajunge să depună plângere penală împotriva soţului, cu siguranţă nu este la prima abatere. Niciodată o femeie nu va depune plângere de la primul incident, pentru că majoritatea femeilor trec peste prima palmă. Trec peste aşa ceva crezând că a fost doar o palmă şi că nu se va mai repeta... Ca să ajungi să depui plângere penală, domnilor poliţişti, femeia aia a rabdat mai multe decât vă puteţi imagina şi vă rog din suflet să nu fiţi indiferenţi la astfel de cazuri. Gândiţi-vă că poate fi fiica dumneavoastră.

Începe cu abuz psihic/financiar

„A fost o relaţie ireal de frumoasă la început. O chimie fantastică. S-a comportat impecabil. Extrem de afectuos, cu zeci de buchete de flori si gesturi frumoase, empatic. Eu începeam o propoziţie şi el o termina spunând exact ce gândeam.

(...)

A devenit treptat foarte gelos, motivând că e departe şi ii este foarte greu fără mine. M-a pus să blochez toţi bărbaţii de pe contul de Facebook, că o femeie serioasă e doar pentru bărbatul ei. Nu m-a deranjat. Mă suna non-stop până intram în curte.

Încet, încet am inceput să îl ştiu de frică. La fiecare scandal zburau pe langă mine pahare, cratiţe etc. Mi-a spart peste 5 telefoane.

Ştia ziua cand îmi intrau banii pe card. Îmi lua cardul din portofel şi banii erau la el, ca eu să nu pot să fug. Ma simţeam din ce în ce mai izolată. Nu mai eram eu, simţeam că nu pot ieşi pe stradă să respir, că nimeni nu mă poate ajuta.

I-am zis că plec. Nu m-a lăsat. (…) S-a îmbătat destul de tare şi m-a dezbrăcat, a deschis geamul şi din 5 în 5 minute arunca vin pe mine, apoi apă rece de la chiuvetă până când am căzut pe jos de frig. Îmi spunea întruna: femeia este diavolul pe pământ şi trebuie chinuită până la moarte. A plecat şi m-a lăsat singură. Mi-am facut o baie fierbinte, am închis geamurile si m-am culcat. Eram epuizată fizic si psihic.

Am reuşit să plec. Am găsit chirie o cameră la cineva şi am zis că niciodată nu mă voi întoarce la el. Prima lună a fost nemaipomenit. Apoi am început să mă simt rău şi nu înţelegeam ce e cu mine. În tinereţe mi se spusese că nu pot să am copii şi nici prin cap nu îmi trecea ca sunt gravidă. Şi totuşi, mi-am făcut un test de sarcină. A ieşit pozitiv. Mi-a fugit pământul de sub picioare. Îmi doream un copil, dar nu cu acel om. M-am gândit să îl sun si să îi spun. Şi l-am sunat. Era bucuros. M-am întors acasă. Greşeală fatală.

Poliţiştii râdeau de mine

Când copilul avea 7 luni a început un scandal monstru. Am fugit pe stradă. Era începutul lui noiembrie. Au venit două maşini de poliţie şi agenţii respectivi au intrat peste el in curte. El striga ca m-am drogat, că el nu are nimic cu mine (…) Râdeau poliţiştii de mine cum strângeam nişte haine într-o geantă şi ne-au luat la secţie. Acolo, mi-au dat amendă pentru tulburarea liniştii publice. Mi-au spus că dacă nu am căscat bine ochii, acum să sufăr …şi râdeau în hohote.

Simţeam o ură profundă. Din momentul ăla am început să caut pe ascuns adăposturi pentru femei abuzate, să caut ajutor. Nu mai aveam frică. Eram ca un robot. Căutam să evadez din acea temniţă psihică în care trăisem. Soluţia era un centru maternal. M-am intors însă la el doar ca sa fie cât de cât lângă mine când nasc şi m-am gandit că poate copilul mic îl va tempera măcar un pic pentru scurt timp şi apoi să plecăm.

Au urmat zeci de abuzuri fizice şi sexuale

A venit acasă beat şi 4 ore m-a lovit peste faţă, mi-a dat pumni în piept, în cap, zicând: “Eee, sunt deştept, ştiu să te bat măr fără să las urme.” A dat muzica la maxim. Fetiţa plângea. Mă punea să o legăn şi dădea muzica mai încet. Adormea fata, iar dădea muzica mai tare, iar plângea cea mică. M-a luat de gât şi m-a târât afară din curte. A închis poarta. Disperată, am oprit o maşină pe stradă, am chemat poliţia şi o oră a durat până am intrat în casă. Poliţia nu l-a dat afară din casă în noaptea aia. M-a dat în schimb pe mine. La 4 dimineaţa. Am spus că vreau ordin de protectie şi mi-au zis că prea multe vreau la ora aia.

Am reuşit să plecăm definitv

Nu există seară să nu verific de câteva ori uşa…Însă ştiu că e încuiată. Suntem departe de el, nu ştie de noi. Nu ştie unde stăm şi totuşi eu verific uşa noapte de noapte. Trauma este încă proaspătă, am momente când mi se pare că îl văd pe stradă şi paralizez în mijlocul drumului.”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici