Video VIDEO | Marcel Vela: Membrii echipei de căutare care pleacă în Albania, printre puţinii acreditaţi ONU

Cei 52 de membri ai echipei de căutare din România,care pleacă spre Albania, în sprijinul autorităţilor, după cutremurul în urma căruia au murit 14 oameni,sunt printre puţinii acreditaţi ONU pentru astfel de misiuni, a declarat, la plecarea de pe Aeroportul Henri Coandă, ministrul de Interne român.

397 afișări

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, marţi, la plecarea aeronavelor care duc echipe de salvatori în Albania, că a fost înştiinţat şi premierul, precum şi preşedintele Klaus Iohannis, prin Mecanismul de Protecţie Civilă European, despre situaţia gravă din acest stat, unde cel puţin 14 persoane au murit în urma cutremurului de 6,4 grade pe scara Richter.

„Am avut o discuţie şi cu domnul preşedinte Klaus Iohannis. Domnul preşedinte a solicitat intervenţia urgentă a României pentru a veni în sprijinul şi ajutorul autorităţilor albaneze în urma acestui dezastru. Suntem aici, pe Aeroport, în situaţia în care trimitem în Albania echipa de salvatori pentru a veni în sprijinul Guvernului albanez în această misiune de salvare. Pe lângă cei 52 de militari ai Ministerului Afacerilor Interne, sunt şi doi căutători ai unei asociaţii, cu câini de căutare, care ne ajută astfel încât să susţină efortul nostru în a ne îndeplini această misiune”, a spus Marcel Vela.

Potrivit ministrului, cei 52 de salvatori care merg în Albania sunt printre puţinii acreditaţi ONU pentru astfel de misiuni.

„Vreau să vă spun că cei 52 de membri ai echipei de căutare sunt autorizaţi ONU, printre puţinele echipe autorizate ONU la nivel mondial. Avem şi 12 tone de echipamente, un volum de aproximativ 25 de metri cubi, astfel încât toată tehnica pe care o are la dispoziţie unitatea şi pregătirea profesională să fie un ajutor real pentru autorităţile albaneze”, a mai spus Vela.

Întrebat dacă România ar fi pregătită în cazul unui dezastru precum cel din Albania, Vela a spus că Mecanismul European se activează pentru astfel de catastrofe.

„Suntem pregătiţi şi, aşa cum aţi observat şi cu această criză, acest dezastru din Albania, Mecanismul European care se activează pentru protecţia civilă are avantajul că se mobilizează toate statele Uniunii Europene în acest efort de a salva vieţi. Vreau să vă spun că 75% din cheltuielile acestei intervenţii sunt susţinute de UE. Noi o să facem o estimare finală, este în funcţie de durata misiunii, pentru că nu ştim exact ce se întâmplă acolo. Echipa de căutători din România se va pune la dispoziţia celor care răspund de situaţiile de urgenţă din Albania”, a mai spus Vela

Cel puţin 14 persoane au murit, iar alte 600 au fost rănite în urma cutremurului de 6,4 grade, produs marţi dimineaţă în Albania, în apropierea capitalei Tirana, a informat Ministerul Apărării, relatează site-ul agenţiei Associated Press.

Ministerul Apărării a anunţat că în cursul zilei de marţi se vor deplasa în Albania două aeronave ale Forţelor Aeriene Române care vor transporta echipa de căutare-salvare RO-USAR din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cu echipamente şi tehnică de intervenţie.

Echipa, alcătuită din 52 de specialişti, cu tehnică specifică, va executa misiuni de căutare-salvare a persoanelor surprinse sub dărâmături în zona afectată de seismul produs marţi dimineaţă. Misiunea va fi executată la solicitarea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în urma primirii solicitării de asistenţă internaţională formulată de guvernul albanez prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
vela,
onu,
albania

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici