Prima pagină » Social » Vrancea. Patru persoane reținute pentru trafic internațional de droguri

Vrancea. Patru persoane reținute pentru trafic internațional de droguri

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea au reținut patru persoane și au dispus măsura controlului judiciar pentru un inculpat, toate persoanele implicate având vârste între 20 și 37 de ani, fiind cercetate pentru trafic internațional de risc și trafic de droguri de risc.
Vrancea. Patru persoane reținute pentru trafic internațional de droguri
Petre Apostol
27 ian. 2026, 14:54, Social

Potrivit anchetatorilor, între iunie 2025 și ianuarie 2026, doi dintre inculpați (cu vârstre de 36 și de 37 de ani) au procurat canabis din Spania și l-au expediat în România prin firme de curierat.

Într-un flagrant efectuat luni, un inculpat de 37 de ani, recidivist, a fost prins cu două colete conținând aproximativ 15 kilograme de canabis.

Procurorii susțin că drogurile au fost distribuite către alți membri ai grupului, inclusiv un tânăr de 20 de ani, iar un alt inculpat de 21 de ani a comercializat canabis între 2022 și 2025.

În cadrul perchezițiilor domiciliare din Vrancea și București, au fost ridicate circa 1 kilogram de substanță cristalină, 30 grame de amfetamină, fragmente vegetale, grindere, cântare electronice, țigarete artizanale, instrumente de prizat droguri și sume de bani în lei, euro și dolari.

De asemenea, a fost instituit sechestru asigurător asupra unui autoturism.

Marți, Tribunalul Vrancea a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor patru inculpați reținuți.

Acțiunile au fost desfășurate împreună cu polițiști și jandarmi din Vrancea, Galați și București.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de drepturile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală.

Recomandarea video