VREMEA SE RĂCEŞTE accentuat şi va ploua în aproape toată ţara. AVERTIZAREA meteorologilor

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică şi răcire accentuată, valabilă începând de miercuri de la ora 18.00 până vineri la ora 21.00. Va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

13417 afișări
Imaginea articolului VREMEA SE RĂCEŞTE accentuat şi va ploua în aproape toată ţara. AVERTIZAREA meteorologilor

VREMEA SE RĂCEŞTE accentuat şi va ploua în aproape toată ţara. AVERTIZAREA meteorologilor (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

În intervalul menţionat va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În sud şi est cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp, în 24 de ore. Îndeosebi în seara zilei de miercuri, 09 aprilie şi în noaptea de miercuri spre joi, ploile vor fi sub formă de aversă, se vor semnala descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Valorile termice vor scădea accentuat, mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar vremea va deveni rece pentru această perioadă.

JOI

În ţară, valorile termice vor scădea accentuat în sudul, centrul şi estul ţării, iar vremea va deveni rece pentru această perioadă. În jumătatea de sud-est a teritoriului cerul va fi noros şi temporar va ploua. În celelalte regiuni înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala local. În zona montană se vor semnala şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15...20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări uşoare şi trecătoare în est şi sud-vest, precum şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 grade în Muntenia şi 16 grade în sud-vestul extrem şi, izolat, în centrul ţării, iar cele minime se vor încadra între 0 şi 8 grade. Spre dimineaţă, izolat, în Maramureş şi în depresiuni, vor fi condiţii de brumă.

LA BUCUREŞTI: Vremea se va răci accentuat, devenind rece pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 9...10 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 6 grade.

VINERI

Valorile termice se vor menţine sub cele normale pentru această perioadă, cu precădere în jumătatea de est a teritoriului. În vestul şi nord-vestul ţării vremea se va ameliora ca aspect, cerul va deveni variabil, iar ploile vor fi slabe, pe spaţii tot mai restrânse, doar pe parcursul zilei. În restul teritoriului înnorările vor persista şi va ploua pe arii relativ extinse, iar cantităţile de apă vor fi izolat mai însemnate. La munte precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 grade în Moldova şi în estul Transilvaniei şi 16 grade în Banat, Crişana şi, izolat, în Transilvania, iar cele minime se vor încadra între 1 şi 7 grade. Spre dimineaţă în nordul ţării vor fi condiţii de brumă.

Dacă ai nevoie de un serviciu meteo mai detaliat, vizitează vremea apropo.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici