24 de echipaje vor lua startul Turului Ciclist a Sibiului

Publicat: 01 07. 2025, 16:19
OVIDIU DUMITRU MATIU / MEDIAFAX FOTO

Primăria Sibiu anunță că ediția a 15-a a Turului Ciclist a Sibiului va avea loc în perioada 3-6 iulie și reunește la start 24 de echipe din țări precum: Franța, Elveția, Germania, Bahrain, Kazahstan, Israel, România, Olanda, Filipine, Spania, Ungaria, Mexic, Italia și Statele Unite.

Competiția este înscrisă în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale.

Cicliștii vor participa la un contratimp individual în centrul istoric al Sibiului, la o etapă pentru sprinteri și două pentru specialiști în cățărări pe trasee prin județul Sibiu, Mureș și Alba.

Festivitatea de deschidere și prezentarea echipelor va avea loc în Piața Mare, miercuri, 2 iulie, la ora 20.30.

Proiectul include și o serie de evenimente conexe, cum ar fi Cursa Transfăgărășan Challenge – pe traseul Păstrăvăria Albota-Cârțișoara-Bâlea Lac, Cursa Păltiniș Challenge – pe traseul Sibiu-Păltiniș, Green Days Kids – Piața Mare și o expoziție de fotografii a Turului Ciclist al Sibiului 2024 în Piața Mare.