VIDEO Alexander Zverev l-a eliminat pe Rafael Nadal de la Madrid Open

Publicat: 07 05. 2021, 19:58
Actualizat: 08 05. 2021, 08:56

Germanul a revenit de la 2-4 în primul set pentru a obţine prima sa victorie pe zgură împotriva celui care este de 5 ori campion la Madrid, cu scorul de 6-4, 6-4.

Zverev câştigase cele mai recente două întâlniri pe hard, în finala Nitto ATP din 2019 şi la Paris Masters de anul trecut.

„Este cu siguranţă una dintre cele mai mari victorii din cariera mea de până acum, în special pe zgură, împotriva lui Rafa. Este cel mai greu lucru de făcut în sportul nostru”, a spus Zverev în interviul său de după meci. „Să îl învingi acasă la el, în Spania, este incredibil, dar turneul nu s-a terminat încă.”

Zverev, care încă nu a pierdut un set săptămâna aceasta, este la două victorii distanţă de cel de-al doilea titlu de la Madrid. Tânărul de 24 de ani deţine un record de 13-2 la La Caja Magica, ieşind în evidenţă prestaţia sa din 2018 când nu a pierdut nici un game pe propriul serviciu, pe tot parcursul turneului.

Într-o reeditare a meciului din 2018, Zverev îl va înfrunta în semifinale, pe al treilea cap de serie, Dominic Thiem (4 ATP), pentru un loc în finală.

Thiem l-a învins în sferturi pe John Isner, cu 3-6, 6-3, 6-4 şi întră în meciul din semifinală cu un avantaj de 8-2 în confruntările directe cu Zverev, dintre care, în meciurile disputate pe zgură, Thiem a câştigat 4 şi a pierdut unul singur.

În cea mai recentă întâlnire,în 2020, Thiem a câştigat primul său titlul de Grand Slam, la US Open, după ce fusese condus în finală cu 0-2 la seturi.

„Ştiu că pot câştiga împotriva lui Dominic”, a spus Zverev. „Toată lumea îşi aminteşte de finala US Open pe care am jucat-o. Îmi amintesc cu siguranţă de ea şi va rămâne în mintea mea când vom juca mâine. Aştept cu nerăbdare meciul. ”