Anchetă deschisă de poliția spaniolă după scandările rasiste de la meciul de fotbal Spania – Egipt
Potrivit autorităților, un grup de suporteri a intonat în repetate rânduri mesaje xenofobe, inclusiv scandarea „Cine nu sare este musulman”, în minutele 10 și 22 ale partidei.
„Investigăm scandările islamofobe și xenofobe de ieri de pe RCDE Stadium”, au transmis reprezentanții poliției spaniole, care încearcă să identifice persoanele implicate.
Totodată, ministrul Justiției din Spania, Félix Bolaños, a condamnat ferm incidentele.
La rândul său, Federația Spaniolă de Fotbal a transmis într-un comunicat că „se alătură mesajului fotbalului împotriva rasismului și condamnă orice act de violență sau discriminare în stadioane”.
Selecționerul Spaniei, Luis de la Fuente, a avut una dintre cele mai dure reacții, după meci.
„Avem un dezgust total și absolut față de cel mai mic act rasist sau xenofob. Este intolerabil. Acești indivizi violenți, cei care folosesc fotbalul pentru a răspândi ură, trebuie îndepărtați din societate”, a spus el.
Conform regulamentelor FIFA, astfel de incidente pot atrage sancțiuni disciplinare, inclusiv amenzi și disputarea meciurilor fără spectatori, în funcție de gravitatea faptelor.