Arbitrul finalei EURO 2024, delegat să conducă meciul Turcia – România din barajul Cupei Mondiale de fotbal 2026
Pentru arbitrul Letexier, aceasta va fi a patra partidă a „tricolorilor” pe care o conduce la centru.
În precedentele meciuri, România a înregistrat două victorii și un rezultat de egalitate.
Primul joc arbitrat de arbitrul francez a fost Lituania – România 1-2, disputat pe 11 octombrie 2018.
Ulterior, acesta a condus partida România – Irlanda de Nord 1-1, din 4 septembrie 2020.
Cel mai recent meci al naționalei României arbitrat de Letexier a fost Israel – România 1-2, disputat pe 18 noiembrie 2023, rezultat care a consfințit calificarea „tricolorilor” la turneul final EURO 2024.
Naționala României va juca împotriva Turciei pe Beșiktaș Park, de la ora 19:00. În cazul unei victorii, va disputa finala play-off-ului în deplasare, în Slovacia sau Kosovo, pe 31 martie, de la ora 21:45.