Aryna Sabalenka o învinge pe Osaka la Madrid Open și atinge borna de 150 de victorii la turnee WTA 1000
Aryna Sabalenka s-a impus în fața japonezei Naomi Osaka, scor 6-7(1), 6-3, 6-2, după 2 ore și 20 de minute.
Sabalenka, deținătoarea trofeului și cap de serie numărul 1, a fost condusă atât la seturi, cât și cu break în actul secund. Însă, a reușit să întoarcă soarta meciului printr-un joc mult mai agresiv și mai constant în momentele cheie.
„A fost un nivel incredibil. Ea a jucat un tenis extraordinar. Simt că am avut puțin noroc la câteva lovituri în setul decisiv. Sunt fericită că am avut parte de această luptă, a trebuit să mă ridic la nivelul ei”, a declarat Sabalenka la finalul partidei.
Succesul de la Madrid are și o semnificație importantă pentru liderul mondial. Sabalenka a atins borna de 150 de victorii în turneele de categorie WTA 1000, devenind a șasea jucătoare din istorie care reușește această performanță de la introducerea formatului, în 2009.
Doar Victoria Azarenka a reușit să atingă 150 de victorii în mai puține meciuri (199) decât Sabalenka (200).
În sferturile de finală, Sabalenka o va întâlni pe americanca Hailey Baptiste, cap de serie numărul 30. Baptiste a eliminat-o luni pe elvețianca Belinda Bencic după un meci-maraton câștigat cu 6-1, 6-7(14), 6-3.
Pentru americancă este prima prezență în sferturile de finală la un turneu WTA disputat pe zgură.
Sabalenka conduce cu 2-1 în meciurile directe cu Baptiste, inclusiv o victorie recentă la Miami, și vizează calificarea în a 17-a semifinală consecutivă în circuitul WTA.