Audiență uriașă pentru Franța – Spania. Meciul care a adunat peste 2,6 milioane de români în fața televizoarelor. Top 20 de meciuri de la acestă Cupă Mondială

Publicat: 15 07. 2026, 11:33
Actualizat: 15 07. 2026, 11:33
14 July 2026, US, Arlington: France's Lucas Digne fouls Spain's Lamine Yamal during the 2026 FIFA World Cup semi-final soccer match between France and Spain at the Dallas Stadium. Photo: Tom Weller/dpa

Meciul disputat la Dallas a înregistrat o cotă de piață de aproximativ 45% la nivel național. Astfel, dintre toate televizoarele deschise în intervalul 22:00–23:55, aproape jumătate erau pe Antena 1.

Spania, prezentă în primele trei meciuri ale clasamentului

Precedentul record fusese stabilit tot de naționala Spaniei, în victoria cu Portugalia, scor 1-0, urmărită în medie de 2,096 milioane de persoane.

Semifinala cu Franța a adunat cu aproximativ 529.000 de telespectatori mai mult, ceea ce înseamnă o creștere de peste 25% față de vechiul record.

Spania ocupă, de altfel, primele trei poziții în clasamentul celor mai urmărite partide: confruntările cu Franța, Portugalia și Belgia. Patru dintre primele șase meciuri ca audiență au avut naționala iberică pe teren.

Top 20 cele mai urmărite meciuri de la CM 2026 în România

Clasamentul este realizat în funcție de audiența medie înregistrată la nivel național:

  • Franța – Spania 0-2 – ora 22:00 – 2.625.000 de telespectatori
  • Portugalia – Spania 0-1 – ora 22:00 – 2.096.000
  • Spania – Belgia 2-1 – ora 22:00 – 1.939.000
  • Argentina – Egipt 3-2 – ora 19:00 – 1.492.000
  • Franța – Maroc 2-0 – ora 23:00 – 1.372.000
  • Spania – Austria 3-0 – ora 22:00 – 1.365.000
  • Mexic – Africa de Sud 2-0 – ora 22:00 – 1.365.000
  • Brazilia – Japonia 2-1 – ora 20:00 – 1.316.000
  • Argentina – Austria 2-0 – ora 20:00 – 1.301.000
  • Franța – Senegal 3-1 – ora 22:00 – 1.251.000
  • Canada – Bosnia și Herțegovina 1-1 – ora 22:00 – 1.241.000
  • Norvegia – Franța 1-4 – ora 22:00 – 1.236.000
  • Brazilia – Norvegia 1-2 – ora 23:00 – 1.227.000
  • Portugalia – Uzbekistan 5-0 – ora 20:00 – 1.179.000
  • Portugalia – RD Congo 1-1 – ora 20:00 – 1.161.000
  • Germania – Curaçao 7-1 – ora 20:00 – 1.153.000
  • Qatar – Elveția 1-1 – ora 22:00 – 1.135.000
  • Australia – Egipt 1-1, 2-4 după loviturile de departajare – ora 21:00 – 1.128.000
  • Coasta de Fildeș – Norvegia 1-2 – ora 20:00 – 1.128.000
  • Canada – Maroc 0-3 – ora 20:00 – 1.112.000

Ora 22:00, intervalul care a adus cele mai mari audiențe

Datele arată avantajul clar al meciurilor programate în prima parte a serii. Opt dintre primele 20 de partide au început la ora 22:00, inclusiv primele trei clasate.

Partidele desfășurate după miezul nopții au avut audiențe sensibil mai mici, în ciuda cotelor de piață ridicate obținute în unele cazuri. Antena 1 a beneficiat astfel în special de meciurile europenelor Spania, Franța și Portugalia programate în intervale accesibile publicului din România.

Spania va disputa finala Campionatului Mondial duminică, de la ora 22:00, astfel că recordul de 2,625 milioane de telespectatori ar putea fi din nou amenințat.