BIOGRAFIE: Fostul căpitan al Barcelonei, Gheorghe Popescu, la a doua încercare de a deveni preşedinte FRF

Fostul fotbalist Gheorghe Popescu candidează pentru a doua oară la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal (FRF), după alegerile din 2005, pe care le-a pierdut în faţa lui Mircea Sandu.

1043 afișări
Imaginea articolului BIOGRAFIE: Fostul căpitan al Barcelonei, Gheorghe Popescu, la a doua încercare de a deveni preşedinte FRF

Gheorghe Popescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Dintre cele 290 de voturi exprimate ale membrilor prezenţi, Sandu a obţinut atunci 187, iar contracandidatul său, Gheorghe Popescu, 102.

Pierderea cursei îl făcea pe Popescu să declare la momentul acela că Mircea Sandu, cu care se află de această dată de aceeaşi parte a baricadei, nu dorea binele fotbalului: "Au câştigat cei care nu doresc binele fotbalului, ci doar un loc călduţ la şefia fotbalului. Lumea fotbalului s-a mişcat, s-a zdruncinat puternic în ultimele 3 săptămâni, iar timpul nu este pierdut. Mircea Sandu să fie foarte atent de acum încolo, pentru că îi voi face marcaj strâns, mai ales că am fost fundaş".

Gheorghe Popescu s-a născut pe 9 octombrie 1967, la Calafat, judeţul Dolj şi a început fotbalul la echipa oraşului natal, Dunărea. A debutat în Divizia A la formaţia Universitatea Craiova, pe 9 iunie 1985, în meciul cu FC Braşov, scor 1-0. A evoluat la Universitatea pînă în anul 1990, cu o întrerupere de un retur, în anul 1988, cînd a jucat la Steaua.

Între anii 1990 şi1994 a evoluat 83 de meciuri şi a înscris 18 goluri la formaţia olandeză PSV Eindhoven, cucerind două titluri ale Olandei, iar după o jumătate de sezon petrecută la echipa engleză Tottenham Hotspur, unde a jucat 23 de partide şi a marcat 3 goluri, a semnat în 1995 cu FC Barcelona, unde a activat pînă în 1997. Desemnat căpitan al echipei catalane, pentru care a disputat 68 de jocuri şi a avut 9 reuşite, Popescu a câştigat cu aceastã formaţie Cupa Cupelor şi Cupa Spaniei.

S-a transferat în 1997 la gruparea turcă Galatasaray Istanbul, cu care a cucerit trei titluri de campion, două Cupe ale Turciei, Cupa UEFA şi Supercupa Europei. Popescu a jucat 109 meciuri şi a înscris 5 goluri pentru Galatasaray.

Din anul 2001 s-a transferat la formaţia italiană Lecce, iar în vara anului 2002 a revenit în ţară, pentru a juca la formaţia Dinamo Bucureşti. Popescu şi-a reziliat contractul cu gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare în luna noiembrie 2002, după numai câteva etape, semnând în luna ianuarie 2003 un contract cu clubul din prima ligă germană Hannover 96, înţelegere pe care şi-a reziliat-o la sfârşitul sezonului 2003, când s-a retras din activitate.

A fost declarat de şase ori cel mai bun jucător român, în anii 1989, 1990, 1991, 1992, 1995, 1996.

Gheorghe Popescu a debutat în echipa naţională a României pe 20 septembrie 1988, la partida amicală România-Albania, adunînd în total 115 selecţii şi înscriind 16 goluri. A participat la trei turnee finale ale Cupei Mondiale (Italia 1990, SUA 1994, Franţa 1998) şi la două turnee finale de Campionat European (Anglia 1996, Belgia şi Olanda 2000). Popescu s-a retras din echipa naţională după înfrîngerea suferită, la sfîrşitul lunii martie, de reprezentativa României, pe teren propriu, cu scorul de 2-5, în faţa Danemarcei, în preliminariile Euro 2004.

După încheierea carierei, Popescu a devenit impresar, alături de fraţii Ioan şi Victor Becali. De asemenea, el s-a împlicat în organizarea unor evenimente caritabile, desfăşurate sub numele de Seara Campionilor. La sfârşitul lunii septembrie a anului 2005, a renunţat la impresariat pentru a-şi depune candidatura la conducerea FRF.

Ca om de afaceri, Popescu a dat greş însă cu unele investiţii pe care le-a făcut. În 2006, Popescu a inaugurat în oraşul natal, Calafat, un hotel modern cu 40 de camere, pe care avea să-l închidă patru ani mai târziu din lipsă de clienţi. O altă afacere neinspirată s-a dovedit a fi construirea unui bazar în apropierea Pieţei Rahova din Capitală, în care a investit aproximativ 10 milioane de euro, alături de doi parteneri, societatea aflându-se în momentul actual în insolvenţă. Nici în domeniul fotbalului, afacerile lui Gheorghe Popescu nu s-au dovedit a fi de succes, şcoala de fotbal care îi purta numele fiind executată silit de ANAF pentru datorii şi închisă ulterior, iar la jumătatea anului 2013 a fost nevoit să se retragă de la gruparea Chindia Târgovişte în urma deciziei autorităţilor din Dâmboviţa de a nu mai investi. Cu toate acestea, fostul căpitan al Barcelonei este încrezător în afacerile pe care le derulează în domeniul imobiliar şi al energiei eoliene, averea sa fiind estimată la aproximativ 20 de milioane de euro.

Gheorghe Popescu a intrat în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 2008, ulterior fiind trimis în judecată alături de Gheorghe Nețoiu, Victor Becali, Ioan Becali, Mihai Stoica, George Copos, Jean Pădureanu şi Cristian Borcea pentru ilegalităţi comise în transferul mai multor fotbalişti. Popescu a fost acuzat că a primit un comision de un milion de dolari în urma transferului lui Florin Bratu de la Rapid la Galatasaray Istanbul, venit pentru care a plătit ulterior impozitul aferent.

Curtea de Apel Bucureşti va pronunţa marţi decizia finală în dosarul transferurilor de jucători, în care sunt acuzaţi Victor şi Ioan Becali, George Copos, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu, Jean Pădureanu, Mihai Stoica şi Cristian Borcea.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au finalizat în 11 februarie dezbaterile în dosarul transferurilor de jucători, la ultimul termen de judecată procurorul solicitând închisoare cu suspendare de trei ani în cazul lui Gheorghe Popescu, la fel ca în precedenta soluţie a Curţii de Apel.

La alegerile pentru preşedinţia FRF care vor avea loc în cadrul Adunării Generale din 5 martie, vor participa şase candidaţi: Gheorghe Popescu, Gheorghe Chivorchian, Vasile Avram, Marcel Puşcaş, Răzvan Burleanu şi Sorin Răducanu. Altor doi candidaţi, Paul Zarna şi Octavian Popescu, le-au fost respinse dosarele deoarece nu au îndeplinit condiţiile obligatorii din statutul FRF.

Actualul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a anunţat că nu mai doreşte încă un mandat la şefia instituţiei, dar îl sprijină la alegeri pe fostul internaţional Gheorghe Popescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici