Campionatele Europene de tenis de masă. „Naționalele” au luat argintul

Publicat: 19 10. 2025, 20:03
Actualizat: 19 10. 2025, 20:03

UPDATE Echipa masculină a României obţine argintul

În finala cu Franţa, echipa României a fost învinsă cu 0-3:

Iulian Chiriţa – Alexis Lebrun 0-3 (2-11, 6-11, 7-11)

Eduard Ionescu – Felix Lebrun 1-3 (3-11, 11-9, 5-11, 4-11)

Ovidiu Ionescu – Simon Gauzy 1-3 (9-11, 9-11, 11-3, 3-11)

România a avut un parcurs solid până în finală. În semifinale, tricolorii au învins Slovenia cu 3-0, prin victoriile lui Iulian Chiriţa, Eduard Ionescu şi Ovidiu Ionescu. În sferturi, România a trecut de reprezentativa Suediei cu scorul de 3-2, iar în optimi a învins Serbia cu 3-0.

Tot duminică, echipa României a obţinut medalia de argint la feminin după ce a cedat cu 3-0 în faţa Germaniei.

Știrea inițială:

Jucătoarele României au cedat în faţa Germaniei după trei meciuri echilibrate.

Bernadette Szőcs a pierdut la limită cu Annett Kaufmann, scor 2-3 (4-11, 12-10, 8-11, 11-6, 5-11).

Elizabeta Samara a fost învinsă de Sabine Winter cu 1-3 (5-11, 8-11, 11-8, 7-11).

Andrea Dragoman a pierdut în faţa Ninei Mittelham, care a câştigat cu 3-1 (12-14, 8-11, 11-8, 5-11).

Tricolorele au ajuns în finală după un parcurs excelent. În semifinale au trecut categoric de Olanda cu 3-0, în sferturi au învins Slovacia tot cu 3-0, iar în optimi au trecut de reprezentativa Serbiei, cu scorul de 3-2.