Decizia Tennis Canada de a disputa cu porțile închise confruntarea din Cupa Davis contra Israelului a fost luată marți, din cauza „îngrijorărilor tot mai mari privind securitatea”, semnalate de autoritățile locale și naționale. Meciul din Grupa Mondială, care trebuia să aibă loc în prezența publicului vineri și sâmbătă la Scotiabank Centre din Halifax, Nova Scotia, se va desfășura fără fani și fără presă.
„Am fost nevoiți să concluzionăm că disputarea meciului cu porțile închise este singura cale de a-i proteja toți cei implicați și, în același timp, de a salva evenimentul”, a declarat Gavin Ziv, directorul executiv al organizației canadiene de tenis, citat joi de Times of Israel.
El a calificat decizia drept „foarte dezamăgitoare”, dar necesară pentru a garanta siguranța sportivilor, fanilor și personalului.
Tennis Canada a anunțat că va rambursa integral celeaproximativ 3.000 de bilete vândute pentru cele două zile de competiție, subliniind că impactul financiar va fi semnificativ, având în vedere că organizația este non-profit.
Decizia a fost luată pe fondul unor tensiuni din ce în ce mai amri, după ce mai mult de 400 de sportivi și academicieni canadieni, printre care și alergătorul olimpic Moh Ahmed, au cerut anularea meciului ca formă de protest față de acțiunile Israelului în Gaza și Cisiordania.
Reacțiile nu au întârziat să apară. Centrul pentru Israel și Afaceri Iudaice, principala organizație de reprezentare a comunității evreiești din Canada, a criticat public măsura luată, afirmând că o minoritate extremistă a deturnat evenimentul sportiv.
„Un grup restrâns de extremiști a deturnat Cupa Davis, reducând la tăcere mii de fani – mulți veniți de departe – care doreau pur și simplu să își arate mândria față de țara lor”, a transmis organizația într-un comunicat, menționând că „este inacceptabil ca ura, hărțuirea și intimidarea să fi făcut imposibil să ne susținem sportivii în propria noastră țară”.
Ca parte a măsurilor de securitate extinse, toate conferințele de presă ale jucătorilor vor avea loc online, iar Poliția Regională din Halifax a confirmat prezența forțelor de ordine la eveniment, fără a oferi detalii privind eventuale amenințări directe.
Între Canada și Israel s-au acumulat tensiuni diplomatice semnificative: în mai 2025, Ministerul pentru Diaspora și Combaterea Antisemitismului din Israel a acuzat Canada că ar fi devenit „campioana antisemitismului”, publicând un raport care indica o creștere cu 670% a incidentelor antisemite pe teritoriul canadian după atacul Hamas din 7 octombrie 2023 și declanșarea războiului din Gaza.