Prima pagină » Sport » CFR Cluj transferă golgheterul din sezonul trecut de la APOEL Nicosia: atacantul sârb Stefan Dražić

CFR Cluj transferă golgheterul din sezonul trecut de la APOEL Nicosia: atacantul sârb Stefan Dražić

CFR Cluj a anunțat oficial, vineri, transferul atacantului sârb Stefan Dražić, care a evoluat în ultimele două sezoane la APOEL Nicosia și a fost golgheterul formației cipriote în ediția precedentă de campionat.
CFR Cluj transferă golgheterul din sezonul trecut de la APOEL Nicosia: atacantul sârb Stefan Dražić
sursă foto: CFR Cluj
Petre Apostol
10 iul. 2026, 15:40, Sport

În vârstă de 33 de ani, Dražić este un atacant central cu o experiență de peste 400 de meciuri la nivel de seniori și peste 150 de contribuții decisive. Fotbalistul și-a început cariera profesionistă în Serbia, la Radnički Obrenovac, după care a evoluat pentru Javor Ivanjica și Voždovac, înainte de transferul în Belgia, la KV Mechelen.

Ulterior, atacantul a jucat în prima ligă din Ungaria, la Mezőkövesd Zsóry și Diósgyőri VTK și a avut o experiență în campionatul Chinei, la Changchun Yatai.

Din 2024 a îmbrăcat tricoul lui APOEL Nicosia, cel mai titrat club din Cipru. În cele două sezoane petrecute la formația din Nicosia, Dražić a disputat 60 de meciuri oficiale, a marcat 20 de goluri și a oferit două pase decisive.

În sezonul 2025-2026 a fost cel mai bun marcator al echipei în campionat, cu 11 goluri în 31 de apariții.

De-a lungul carierei, sârbul a evoluat și în competițiile europene intercluburi, bifând prezențe în Liga Campionilor, Europa League și Conference League.

La nivel internațional, Dražić a reprezentat Serbia la categoria U20, pentru care a adunat șase selecții și trei goluri.

CFR Cluj s-a clasat pe locul al treilea în sezonul trecut din Superliga României și va evolua în runda a doua preliminară a UEFA Conference League.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da