Ciocan: Nu au existat incidente în Bucureşti după meciul Dinamo-Slovan

Informaţii privind un conflict sângeros între fani dinamovişti şi stelişti, ce ar fi avut loc, joi seară, la Piaţa Romană, după meciul Dinamo-Slovan, au fost postate pe un site al suporterilor "alb-roşii", însă purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a infirmat incidentul.

138 afișări
Imaginea articolului Ciocan: Nu au existat incidente în Bucureşti după meciul Dinamo-Slovan

Ciocan: Nu au existat incidente în Bucureşti după meciul Dinamo-Slovan (Imagine: Mediafax Foto)

O persoană a postat un mesaj pe site-ul dinamomania.net, în care precizează că suporteri ai echipei Dinamo ar fi fost "căsăpiţi", joi seară, de fani stelişti, în metrou la Piaţa Romană şi că s-ar produs "bălţi de sânge" în urma altercaţiei. Informaţia a fost preluată de mass-media, dar comisarul Ciocan a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că, în urma verificărilor, nu există dovezi privind producerea unui astfel de incident.

"În legătură cu evenimentele despre care s-a scris în mass-media că ar fi avut loc la staţia de metrou Piaţa Romană, precizez că la Poliţia Capitalei nu au fost înregistrate incidente. După cercetările efecutate, pot să infirm că au avut loc astfel de incidente. Nu există urme de sânge, nu există plângeri sau martori şi nici sesizări ale spitalelor cu privire la persoane rănite. De asemenea, înregistrările camerelor video de supraveghere de la metrou nu relevă niciun incident. A fost un singur apel la 112, iar poliţiştii s-au urcat într-o garnitură de metrou la Piaţa Unirii, în care se afla un grup de suporteri gălăgioşi, dar aceştia nu au provocat niciun incident, coborând la staţia Brâncoveanu", a declarat Ciocan.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei invită persoanele care au dovezi sau care au fost martore la un asemenea conflict să se adreseze Poliţiei: "Invit pe oricine are dovezi în acest sens să se adreseze Poliţiei Capitalei. În Bucureşti, în afara Stadionului Dinamo - pentru că Poliţia nu are cometenţe în interiorul arenelor - nu au existat incidente".

Incidente la meciul Dinamo-Slovan Liberec

Incidente au avut loc în timpul partidei pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare, soldate cu încheierea meciului în minutul 88. Arbitrul austriac Thomas Einwaller a decis, joi, întreruperera meciului Dinamo - Slovan Liberec, din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa, la scorul de 0-2, după ce suporterii de la Peluza Cătălin Hâldan au pătruns pe pista de atletism din jurul terenului.

În minutul 86, un suporter al echipei Dinamo a intrat pe teren, fiind cu greu oprit de forţele de ordine. După imobilizarea acestuia, suporterii de la Peluza Cătălin Hâldan au rupt gardul despărţitor şi au pătruns pe pista de atletism a stadionului din Şoseaua Ştefan cel Mare, iar arbitrul a fluierat sfârşitul meciului şi a trimis jucătorii la vestiare. În drum spre vestiare, fanii de la Tribuna a II-a au aruncat cu obiecte înspre jucători.

Incidente la meciul Dinamo-Slovan Liberec

Patru persoane au fost identificate de Poliţie ca fiind implicate în incidentele ce au avut loc, joi seară, pe stadionul Dinamo, alţi huligani urmând să fie identificaţi după vizionarea casetelor cu înregistrări. Unei persoane i s-a întocmit dosar penal pentru deţinere de material pirotehnic, altor două li s-au impus interdicţii de a mai intra pe stadion, iar cea de a patra a fost prinsă în timp ce arunca cu pietre din stradă. Cele două persoane cărora li s-a impus interdicţii fac parte din grupul care a distrus gardul de pe Stadionul Dinamo. Una are interdicţie pentru 6 luni, iar cea de a doua pentru 2 ani.

Şi Steaua a jucat, joi, în Bucureşti, partida cu Saint Patrick's Athletic, scor 3-0, din Liga Europa, dar întâlnirea s-a disputat fără spectatori, deoarece stadionul grupării din Bulevardul Ghencea a fost suspendat de UEFA, după incidentele din "dubla" cu Ujpest FC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici