Corona Brașov s-a impus în prima etapă a Campionatului Național de Baschet în Fotoliu Rulant: „Imposibilul devine Posibil” (P)
Cele șapte echipe s-au întrecut pe parcursul a trei zile, în care au avut loc 12 meciuri.
Campionatul Național de Baschet în Fotoliu Rulant. „Imposibilul devine posibil. Pe Bune”
Competiția de la Sibiu a reușit să fie una foarte încinsă pe teren, dar, totodată, și una care a legat și mai mult comunitatea, una deja extrem de unită.
Prin intermediul platformei „Imposibilul devine posibil. Pe Bune”, dedicată proiectelor CSR ale companiei, Betano susține Comitetul Național Paralimpic. Astfel, această primă etapă a Campionatului Național de Baschet în Fotoliu Rulant s-a desfășurat în condiții excelente. Practic, se pun la dispoziție fonduri pentru organizarea competiției, pentru echipamente, programe de dezvoltare a sportivilor și aducerea în atenția publicului, scopul principal fiind democratizarea accesului la sport pentru persoanele cu dizabilități.
Colaborarea dintre Betano și Comitetul Național Paralimpic nu este deloc una întâmplătoare, cele două având o listă comună de valori – perseverență, mentalitate și comunitate. Există trei obiective ale strategiei de responsabilitate socială a companiei respective: sport care inspiră (susținerea performanței autentice și a sportivilor care depășesc bariere), educație & dezvoltare (sprijinirea inițiativelor care deschid drumuri și oportunități reale) și comunitate & solidaritate (implicarea acolo unde oamenii au nevoie de sprijin concret).
Eduard Novak, uluit de creșterea uriașă față de cea mai recentă ediție
Președinte Comitetul Național Paralimpic, Eduard Novak, s-a declarat încântat de modul în care a fost organizată etapa de la Sibiu, din acest weekend, și a transmis că sportul paralimpic din România, în general, are un potențial uriaș de exploatare.
„Sunt foarte mândru că ați venit alături de noi – dragi sportivi, dragi antrenori, și conducători de echipă. Eu sunt foarte entuziasmat și mă bucur că am reușit să facem un pas în plus față de ultima noastră întâlnire – dacă nu greșesc, în luna aprilie. Am întâlnit (n.r. la ediția trecută) un campionat destul de nemotivat și am spus că putem mai mult. Vreau să îl felicit pe Gabi Dronca (n.r. omul care, în urmă cu două decenii, a înființat, alături de alți colaboratori, prima echipă de baschet în fotoliu rulant), care a reușit timp de câteva luni să ne bată la cap cu baschetul în fotoliu rulant, mulțumim foarte mult. Fiecare organizație are nevoie de o persoană cheie care pune suflet și reușește să adune oamenii laolaltă. Imediat ne-am dat seama cât de importantă e această mișcare care există deja. Sunt 7 echipe pe care ne dorim să construim un viitor și probabil că v-ați dat seama că avem planuri serioase cu mișcarea paralimpică în România. Ne dorim să oferim și să cerem dedicare și seriozitate din partea tuturor sportivilor pe care îi sprijinim.
Cred că sportul paralimpic românesc are un potențial uriaș, care e neexploatat, și pe care ne dorim să îl exploatăm. Sperăm ca peste câțiva ani să spunem că am făcut parte toți dintr-o poveste frumoasă a sportului paralimpic românesc și vom reuși să triumfăm și în 2028 și în 2032. Vă felicit pentru tot ceea ce faceți”, a spus Eduard Novak, Președinte Comitetul Național Paralimpic.
La festivitate de deschidere a evenimentului de la Sibiu a luat cuvântul și Dragoș Mîndreci, Country Manager Betano România, care a transmis că își dorește un număr dublu de echipe participante în sezonul următor al CN.
„Mă bucur să fac parte din cei care văd deschiderea acestui CN de Baschet. Sunt pentru prima oară în fața unui astfel de eveniment, am văzut o energie și o dinamică de care sunt fascinat.
Ca în orice sport, gradual se ajunge la performanță și la susținere. Betano susține performanța în sport, dar și prin sport.
Incluziunea este parte din obiectivele noastre globale și a venit în mod natural să ne alăturăm Comitetului Național Paralimpic și, evident, să facem parte din acest eveniment de baschet și, cum spuneați, să avem de două ori mai mulți participanți în sezonul următor”, a declarat Dragoș Mîndreci.