COSR a lansat „Anul Nadia 2026”. Ce înseamnă demersul pentru sportul românesc?

Publicat: 16 01. 2026, 16:18
Actualizat: 16 01. 2026, 16:20

Potrivit COSR, programul se desfășoară pe durata întregului an. Anul Nadia 2026 va fi marcat printr-o serie de evenimente organizate care reunesc „sportul, cultura, educația și comunitatea”.

„Nadia 2026 este un program aniversar în sportul românesc, care a fost construit pe durata întregului an, cu evenimente care vor fi sprijinite de Guvernul României, de Agenția Națională pentru Sport, Federația Română de Gimnastică, în parteneriat cu orașul Onești, cu alte orașe și comunități”, a declarat președintele COSR, Mihai Covaliu.

Evenimentele se vor desfășura atât în orașul Onești – desemnat ca oraș al sportului în anul 2026, cât și în alte orașe din țară.

În orașul Onești, va fi organizat un muzeu temporar dedicat Nadiei Comăneci. De asemenea, se vor organiza și cupe internaționale, dar și festivaluri sportive. Vor fi demarate și proiecte educaționale dedicate copiilor și tinerilor, având loc chiar și o gală cu vedete ale gimansticii românești, intitulată gala „Parada Campioanelor”.

Evenimente vor fi și în alte orașe din țară: În martie se va desfășura gala de debut „Nadia Comăneci”, evenimentul fiind organizat de Federația Română de Gimnastică.

O a doua gală oficială va avea la finalul lunii mai: Gala oficială „Nadia Comăneci – 50 de ani de la prima notă de 10.00” va avea loc în 20 mai și va fi, de asemenea, dedicată Nadiei. Gala va avea loc la București și este organizată de Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

În luna iunie va avea loc Crosul Olimpic București, iar data de 18 iulie va fi sărbătorită chiar ziua în care Nadia a obținut la Montreal Primul 10.00 din istoria jocurilor olimpice.

„Mă bucur că acest an nu este doar despre mine, ci despre gimnastică, despre copii și despre viitor. (…) Prima notă de 10.00 nu a fost doar un moment din cariera mea. A fost rezultatul unei școli, al unor antrenori dedicați și al unei țări care m-a format”, a declarat Nadia Comăneci, prezentă prin apel la ceremonia de lansare a programului, desfășurată, vineri.