Cristiano Ronaldo și-a prelungit contractul cu Al Nassr până în 2027

Publicat: 26 06. 2025, 18:27
Recent photo (January 2027) of Portuguese football player Cristiano Ronaldo with his club Al-Nassr, in Riyadh, Kingdom of Saudi Arabia. Photo by Balkis Press/ABACAPRESS.COM

Ronaldo s-a alăturat echipei Al Nassr în ianuarie 2023, iar actuala înțelegere a căpitanului selecționatei Portugaliei, în vârstă de 40 de ani, expiră la sfârșitul lunii iunie.

„Al Nassr și CR7. Povestea continuă…”, au scris reprezentanții clubului saudit la prezentarea oficială a noului contract cu starul portughez.

Ronaldo a marcat 99 de goluri în 111 meciuri disputate în tricoul lui Al-Nassr, fiind golgheterul ligii saudite în sezonul trecut, cu 35 de reușite.

Starul portughez a mai jucat în cursul carierei sale la Manchester United, Real Madrid și Juventus Torino.

Al-Nassr, care a încheiat sezonul pe locul al treilea în campionatul saudit, trebuie să se decidă și asupra unui antrenor, după ce s-a despărțit miercuri de tehnicianul italian Stefano Pioli.