Dinamo București și Universitatea Craiova joacă pentru calificarea în finala Cupei României
Partida are loc într-un context marcat de rivalitatea dintre cele două formații, precum și de seria negativă a „câinilor roșii” în confruntările directe cu echipa olteană. Dinamo nu a mai câștigat împotriva Craiovei de șase meciuri, ultima victorie datând din august 2024. În acest sezon, cele două echipe au remizat de două ori în sezonul regulat din campionat (2-2 și 1-1). În play-off, oltenii s-au impus cu 1-0.
Dinamo vine după un succes important în campionat, învingând cu 2-1 pe liderul Universitatea Cluj, rezultat care a readus echipa în lupta pentru podium. Bucureștenii ocupă locul 5 și speră să-și asigure un loc în cupele europene prin Cupa României, în cazul în care nu va reuși acest lucru în Superligă.
De cealaltă parte, Universitatea Craiova traversează o perioadă excelentă. În campionat a reușit să egaleze liderul la puncte după victoria cu 1-0 în fața echipei Rapid București.
Probleme de lot de ambele părți
Craiova se confruntă cu dificultăți majore în poartă, după accidentările lui Isenko și Silviu Lung. Ca soluție de urgență, oltenii l-au transferat pe portughezul Joao Goncalves. În plus, Etim este suspendat, iar Bairam rămâne incert.
Nici Dinamo nu este ferită de probleme. Karamoko și Alex Pop s-au accidentat în ultimul meci. Situația lui George Pușcaș este incertă, atacantul acuzând dureri care ar putea duce la o intervenție chirurgicală.
Câștigătoarea duelului va întâlni în finală pe Universitatea Cluj, care a trecut de FC Argeș, marți, după loviturile de departajare.