Dinamo și CFR Cluj domină echipa etapei a doua din Superligă. Cine sunt cei mai buni jucători
CFR Cluj are patru jucători în primul 11 al etapei, prezentat de Liga Profesionistă de fotbal. Dinamo completează podiumul cu trei jucători și cu antrenorul etapei.
În etapa a doua, CFR Cluj s-a impus cu 5-0 în fața echipei din Voluntari, iar Dinamo cu 5-1 în fața Universității Craiova.
Iată echipa ideală a etapei a doua:
Portar:
Alaa Bellaarouch (Dinamo) – A avut patru intervenții care au dat încredere echipei.
Fundași:
Dan Sîrbu (Farul Constanța) – A făcut perfect ambele faze de joc. S-a remarcat prin procentul de pase reușite în jumătatea adversă, 97 % (34 din 35).
Mario Tudose (FC Argeș) – A fost la înălțime pe toată durata partidei. Cu siguranță, a depășit statutul de speranță, devenind o certitudine la nivel de Superligă.
Aly Abeid (CFR 1907 Cluj) – Pe lângă jocul fără greșeală din defensivă, a pasat decisiv pentru primul gol înscris de echipa sa.
Mario Camora (CFR 1907 Cluj) – Intrat în repriza secundă, a marcat un gol, după o acțiune personală de toată frumusețea.
Mijlocași:
Andrei Cordea (CFR 1907 Cluj) – Are un început de sezon excelent! A reușit o dublă.
Alberto Soro (Dinamo) – Mijlocașul spaniol a făcut un meci mare, contribuind la succesul roș-albilor cu un gol și o pasă decisivă.
Risto Radunović (FCSB) – Deși a fost utilizat pe un post inedit, experiența l-a ajutat să facă diferența la centrul terenului.
Claudiu Petrila (FC Rapid) – Un joc solid. Calitatea sa tehnică s-a văzut și la gol, execuția fiind una rafinată.
Atacanți:
Alexandru Pop (Dinamo) – A fost un pericol mare pentru apărea adversă. A înscris un gol și a oferit o pasă decisivă.
Stefan Dražić (CFR 1907 Cluj) – O prestație formidabilă: dublă și pasă decisivă la debut în Superligă!
Antrenorul etapei:
Nuno Campos (Dinamo) – A pregătit excelent derby-ul cu Universitatea Craiova, reușind o victorie spectaculoasă.