Doi fotbaliști saudiți susțin că au fost jefuiți în camera de hotel din Paris. Prejudiciu de 240.000 de euro

Publicat: 28 11. 2025, 12:43

Potrivit Le Parisien, cei doi fotbaliști și-au petrecut joi noaptea într-un club din Paris, iar când au ieșit și-au găsit mașina cu geamul spart și ușa deschisă.

Din mașină nu lipsea nimic, dar ajunși la hotel fotbaliștii au constatat că le lipsește cardul de acces în cameră. Alertat, recepționerul a contactat poliția.

Jurnaliștii francezi scriu că inițial jucătorii au spus că nu lipsește nimic, dar ulterior au sunat și au anunțat că au fost victime ale unui jaf.

Conform declarației lor, numeroase articole de marcă Louis Vuitton, haine și articole de marochinărie, ar fi dispărut din camera lor. Prejudiciul total este estimat de victime la 240.000 de euro.

Polițiștii au confirmat că o anchetă este în derulare în acest caz.

Numele fotbaliștilor nu au fost dezvăluite.