Elena Rybakina o învinge pe Jessica Pegula și ajunge în a doua sa finală la Australian Open

Publicat: 29 01. 2026, 14:23
Actualizat: 29 01. 2026, 14:25
28 January 2026, Australia, Melbourne: Elena Rybakina of Kazakhstan celebrates match point during the women's quarterfinals against Iga Swiatek of Poland on day 11 of the 2026 Australian Open tennis tournament at Melbourne Park in Melbourne. Photo: James Ross/AAP/dpa

Elena Rybakina a ajuns astfel la a treia finală de Grand Slam din carieră (a câștigat la Wimbledon, în 2022) și prima din ultimii trei ani.

Sportiva din Kazahstan a controlat în mare parte semifinala, dar a fost nevoită să reziste unei reveniri impresionante a americancei în setul secund.

După un prim act solid, câștigat fără emoții, setul al doilea a oferit un adevărat thriller.

Pegula, finalistă la US Open 2024, a salvat trei mingi de meci la 3-5 și a reușit două break-uri consecutive.

Meciul a ajuns în tie-break, unde sportiva din Kazahstan a făcut diferența, câștigând ultimele două puncte. A pus capăt partidei cu al șaselea as al său din meci.

În finală, Rybakina o va întâlni pe Aryna Sabalenka, liderul mondial, care a trecut clar de Elina Svitolina.

Va fi a doua finală de Australian Open pentru Rybakina și a doua confruntare directă cu Sabalenka în ultimul act de la Melbourne, după cea din 2023, câștigată atunci de belarusă cu 4-6, 6-3, 6-4.

Sabalenka conduce la general cu 8-6 în meciurile directe, însă Rybakina are avantaj în finale, 3-1, inclusiv succesul recent din finala WTA Finals 2025 de la Riyadh, 6-3, 7-6(0).

Cele două devin a patra pereche de jucătoare din acest secol care se întâlnesc în mai multe finale de Australian Open, după Capriati – Hingis, surorile Williams și Serena Williams – Maria Sharapova.

Mai mult, niciuna nu a pierdut vreun set la ediția din acest an, performanță reușită ultima dată la ediția din 2004 a Australian Open.

Elena Rybakina ajunge, totodată, la 19 victorii în ultimele 20 de meciuri, nouă succese consecutive contra jucătoarelor din Top 10.

În semifinala de la Melbourne, Rybakina și-a îmbunătățit bilanțul direct cu Pegula la 4-3, la prima lor confruntare într-un turneu de Grand Slam.