„EXCLUSIV RAPID” revine! Cine este noul prezentator al emisiunii ProSport dedicate suporterilor Giuleșteni

Publicat: 18 09. 2026, 17:30

Andi Amironoaiei este cel care va prezenta noul sezon al emisiunii, după ce în ultimii ani a lucrat în cadrul departamentului de media și branding al Rapidului. Acesta revine astfel la ProSport, publicație în cadrul căreia și-a început activitatea în jurnalismul sportiv, în 2008.

„Exclusiv Rapid” își păstrează identitatea și rămâne un spațiu dedicat discuțiilor despre Rapid, cu subiectele care îi interesează pe suporterii Giuleșteni și cu invitați Rapidiști: oameni din club, foști jucători și antrenori, dar și suporteri și personalități ale comunității alb-vișinii.

„Exclusiv Rapid” revine miercuri, 23 septembrie, de la ora 16:45, LIVE pe canalul de YouTube ProSport, cu un invitat surpriză!