Farul Constanța se desparte de mijlocașul portughez Diogo Ramalho

Publicat: 05 06. 2026, 10:30
Diogo Sa Ramalho, de la Farul Constanta, reactioneaza dupa ce a inscris un gol in timpul meciului de fotbal contra echipei Dinamo din etapa a X-a a Superligii, disputat pe Arena Nationala din Bucuresti, luni, 22 septembrie 2025. GEORGE FLUSTER / MEDIAFAX FOTO

„Farul Constanța și mijlocașul portughez Diogo Ramalho au ajuns la un acord privind încetarea pe cale amiabilă a raporturilor contractuale”, se arată în comunicatul formației de la malul mării.

În vârstă de 26 de ani, Ramalho a ajuns la Farul în vara anului 2025.

Acesta a bifat 37 de apariții în toate competițiile în tricoul alb-albastru, reușind să înscrie un gol.

„Mult succes în carieră, Rama!”, a transmis clubul constănțean.

Despărțirea de Ramalho vine după plecările atacanților Gabriel Iancu și Jovan Markovic, anunțate anterior de Farul.

Echipa a încheiat sezonul 2025/2026 cu emoții. A reușit să evite retrogradarea în urma barajului câștigat la lovituri de penalitate cu Chindia Târgoviște.