Fostul campion mondial la box profesionist, Adrian Diaconu, a trăit cele mai mari emoții pe zborul Paris–Montreal. „M-a servit chiar”

Publicat: 20 02. 2026, 19:50
Actualizat: 20 02. 2026, 19:50
Adrian Diaconu (S) lupta impotriva canadianului Jean Pascal pentru titlul mondial la categoria semigrea, versiunea WBC, sambata, 12 decembrie , 2009, in Montreal, Canada. Pascal a fost declarat castigator la puncte, in urma deciziei celor trei arbitri-judecatori, dupa meciul desfasurat pe durata a 12 reprize. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO

Chiar dacă nu mai are nicio legătură cu lumea sportului, Adrian Diaconu, „Rechinul”, se bucură în liniște de viața de zi cu zi din Canada, dar mai ales de realizările familiei.

Soția este însoțitoare de bord la compania aeriană Air Canada, fiica la fel, iar băiatul încearcă să-i calce pe urme în lumea boxului.

Doar că, nu cu mult timp în urmă, pe un zbor efectuat pe ruta Paris–Montreal, fostul mare pugilist a dezvăluit că a trăit cele mai mari emoții. Și nu din cauza zborului. „Cea care m-a servit în avion a fost chiar soția mea, alături de celelalte colege ale ei. Vă dați seama ce emoții am avut și cât de mândru am fost. Tot zborul aproape că nu am putut vorbi deloc din cauza emoțiilor. Am o soție extraordinară pe care o iubesc enorm. Am sărbătorit de curând nunta de argint. Chiar glumeam spunându-i Adinei că am câștigat amândoi argintul și că mergem mai departe în finala pentru aurul… vieții”, a povestit Diaconu.

Băiatul îi moștenește talentul!

Eric, băiatul lui, se pare că i-a moștenit talentul. Face box de performanță, dar, de curând, s-a confruntat cu o accidentare.

„Băiatul, din păcate, acum o săptămână s-a accidentat la mâna stângă, după un uppercut dat în cotul adversarului de sparring și s-a ales cu o mică fractură. I-am făcut radiografie și așteptăm acum părerea unui specialist zilele astea”, a explicat Diaconu.

Aventură în nămeții Canadei

Ninsoarea căzută la București zilele trecute, despre care toată lumea spunea că a fost cea mai puternică din ultimii ani, pare o glumă frumoasă față de iernile cu adevărat grele pe care Adrian Diaconu le-a trăit până acum în Canada.

Un astfel de episod al aventurii nămeților l-a trăit chiar zilele trecute, când a încercat să iasă la pescuit la copcă împreună cu Lucian Bute și cu alți prieteni.

„La pescuit la copcă am fost săptămâna trecută, împreună cu Lucian, la niște prieteni foarte buni, la vreo patru ore distanță de Montreal. Cu mare noroc am ajuns la cabana respectivă… dar pe lac efectiv nu am putut ajunge… a avut nămeți de un metru înălțime. Pur și simplu nu am putut înainta nici măcar cu snowmobilul”, a povestit Adrian Diaconu.

Dă gerul din Canada pe căldura din Bahamas

La începutul lunii martie, Adrian va pleca împreună cu toată familia într-o vacanță de vis, în Bahamas.

„Abia așteptăm să lăsăm gerul ăsta în urma noastră. Mi-am propus ca după această vacanță să intru și la o dietă foarte serioasă. Am ceva kilograme de dat jos. Dar, cu ambiție, voi reuși să ajung la greutatea optimă”, a mai spus el.