FRF: Cum se poate califica România direct la CM 2026

Publicat: 07 10. 2025, 08:30

România se află în prezent pe locul 3 în grupă:

Bosnia-Herțegovina – 12p, +8 (5 meciuri)
Austria – 12p, +7 (4 meciuri)
România – 7p, +4 (5 meciuri)
Cipru – 4p, -2 (5 meciuri)
San Marino – 0p, -17 (5 meciuri)

Mai sunt de jucat următoarele meciuri pe 9 octombrie: Austria – San Marino, Cipru – Bosnia-Herțegovina; 12 octombrie: San Marino – Cipru, România – Austria; 15 noiembrie: Cipru – Austria, Bosnia-Herțegovina – România; 18 noiembrie: Austria – Bosnia-Herțegovina, România – San Marino.

„Tricolorii au nevoie de 9 puncte în ultimele trei meciuri din grupă, întâi de toate, pentru a câștiga grupa și a se califica direct la CM 2026. Dar trebuie să depășească și Austria, și Bosnia-Herțegovina”, scrie FRF.

Scenarii

De asemenea, potrivit reprezentanților federației, România se califică direct în oricare din următoarele scenarii, presupunând că Austria învinge acasă San Marino:

Cipru – Bosnia-Herțegovina 1X, Cipru – Austria 1, Austria – Bosnia-Herțegovina X
Cipru – Bosnia-Herțegovina 1X, Cipru – Austria 1X, Austria – Bosnia-Herțegovina 2

„Cu mențiunea foarte importantă că, în cazul în care Austria sau Bosnia-Herțegovina, ori ambele, termină cu 16 puncte, cât ar avea România, e obligatoriu ca tricolorii să aibă golaverajul general în grupă cel mai bun! E primul criteriu de departajare în caz de egalitate de puncte, urmat de numărul total al golurilor marcate în grupă”, adaugă federația.

Tricolorii pot ajunge la barajul CM 2026 și prin traseul Ligii Națiunilor, în urma performanțelor de anul trecut, dar asta înseamnă că sigur nu ar fi cap de serie și ar juca semifinala barajului, într-o singură manșă, în deplasare. Barajul e compus din semifinală și finală, meciuri într-o singură manșă.

Dacă tricolorii termină pe locul 2 în grupă, toate locurile secunde din grupele preliminare CM 2026 vor fi ierarhizate pe baza clasamentului FIFA din noiembrie, astfel că primele 8 locuri secunde pe baza acestei ierarhii vor fi cap de serie, jucând semifinala barajului acasă. Și împotriva unui adversar, teoretic, mai facil.