Gigi Becali consideră drept circ ridicarea lui Piţurcă de către procurori

Publicat: 16 10. 2008, 17:39
Actualizat: 06 11. 2012, 09:05

"Hahaha, cum arestat? Şi care-i problema? Ce poate să-i facă? Asta este ţara românească. La mintea procurorilor din ţara românească… Păi dacă pui mintea procurorului Dumitrescu la un câine turbează. Vor să arate ei: «uite bă ce tari suntem». Nu mai au la ce să ajungă. Numai circ atât. Se duce la ei, i se aduc la cunoştinţă învinuirile şi gata pleacă acasă. De ce să-l aresteze? Ce să-i facă?", a declart Becali.

Selecţionerul Victor Piţurcă a fost ridicat de procurori, joi după-amiază, de pe Aeroportul Otopeni, în baza unui mandat de aducere, pentru a i se prezenta documente din dosarul "valiza", din cauză că ar fi refuzat să se prezinte la audieri atunci când a fost citat. Surse din DNA au declarat, joi după-amiază, agenţiei MEDIAFAX că Piţurcă nu a fost reţinut, ci doar urmează să fie adus la sediul instituţiei pentru a i se prezenta o serie de documente.