Gimnastă ucraineană rănită în război își spune povestea prin dans. Medaliată la un turneu în România

Publicat: 31 07. 2026, 13:25
Actualizat: 31 07. 2026, 13:26

În cadrul turneului, gimnasta Sasha Paskal a mai avut reprezentații susținute la Paris, New York, Rio de Janeiro și Nairobi. Iar în luna iunie a participat în premieră la un concurs în afara țării sale, în România.

Proiectul, organizat de Fundația Rinat Ahmetov cu sprijinul clubului Șahtior Donețk și dedicat celei de-a 35-a aniversări a independenței Ucrainei, urmărește să atragă atenția comunității internaționale asupra copiilor ucraineni ale căror vieți au fost schimbate de război.

Sasha avea șase ani în mai 2022, când o rachetă rusească a lovit casa familiei sale din stațiunea Zatoka, în regiunea Odesa. Mama sa, Maria, a găsit-o prinsă sub o placă de beton, cu răni grave la cap și la braț. După ce a petrecut 15 zile în comă indusă, medicii au fost nevoiți să îi amputeze piciorul stâng, deoarece circulația sângelui nu mai putea fi restabilită.

După șapte luni de recuperare și după ce a învățat să meargă cu o proteză bionică, Sasha a revenit în sala de antrenament. Șapte luni mai târziu participa din nou la competiții de gimnastică ritmică.

„Pasiunea mea pentru sport este mai mare decât ceea ce am pierdut”, a declarat tânăra sportivă pentru CNN.

„Gimnastica este unul dintre cele mai importante lucruri din viața mea. Îmi place foarte mult. Este șansa mea de zi cu zi să fiu în formă și este pasiunea mea”, a adăugat ea.

Momente artistice în fața unor simboluri emblematice

sursă foto: Fundația Rinat Ahmetov

În cadrul turneului „Dance of Freedom”, Sasha a susținut momente artistice în fața unor simboluri emblematice din Paris, Times Square din New York, Rio de Janeiro, Nairobi și Tokyo, folosind dansul pentru a spune propria poveste și pentru a transmite un mesaj despre rezistența copiilor ucraineni.

„Este o experiență incredibilă. Fiecare oraș este minunat în felul său și sunt foarte fericită că pot călători, pentru că este o oportunitate de a mă desprinde puțin de ceea ce se întâmplă în Ucraina”, a afirmat gimnasta.

Mama sa, Maria Paskal, care a însoțit-o în toate etapele recuperării și ale turneului, spune că fiica sa a devenit un exemplu pentru alte persoane aflate în situații similare.

„Este de neclintit. Este atât de puternică și motivată. Suntem foarte mândri de ea, pentru că, deși este atât de tânără, reprezintă un model pentru multe persoane aflate în situații similare. Nu am împins-o niciodată de la spate. Tot ceea ce face vine din dorința ei, iar noi doar o susținem”, a declarat aceasta.

Aur la Brașov, la primul concurs în afara Ucrainei

În luna iunie, Sasha Paskal a obținut medalia de aur la turneul internațional Carla’s Rhythmic Cup, desfășurat la Brașov. Competiția a reprezentat primul concurs al gimnastei în afara Ucrainei și totodată primul în care a prezentat un exercițiu cu mingea.

Sportiva a mărturisit după competiție că a concurat cu mari emoții și în ciuda durerilor la genunchi.

„Sunt foarte fericită că totul a decurs atât de bine. A fost primul meu exercițiu cu mingea, așa că am avut emoții foarte mari. Înainte de concurs mă durea tare genunchiul, dar am reușit să mă mobilizez, să îmi înving emoțiile și să evoluez bine. Pentru mine, aceasta este o mare victorie personală”, a scris Sasha pe rețelele de socializare.

Ea le-a mulțumit antrenoarei sale, Inga Kovalciuk, pentru sprijinul oferit în procesul de pregătire și a subliniat că succesul de la Brașov îi oferă încredere pentru competițiile viitoare.

Distincție din partea lui Zelenski și visul paralimpic

În 2025, Sasha Paskal a primit distincția de stat „Viitorul Ucrainei” din partea președintelui Volodimir Zelenski și a primei-doamne Olena Zelenska, în semn de recunoaștere a curajului și perseverenței sale.

Marea sa ambiție este participarea la Jocurile Paralimpice de la Brisbane din 2032.

„Vreau să particip la Jocurile Paralimpice de la Brisbane peste șase ani și să câștig medalia de aur”, a spus Sasha, în cazul în care gimnastica ritmică va fi inclusă în programul paralimpic.

Potrivit UNICEF, peste 3.200 de copii au fost uciși sau răniți în Ucraina de la începutul invaziei ruse din februarie 2022, aproape 2,6 milioane continuă să fie strămutați. Totodată, peste 1.700 de școli și alte unități de învățământ au fost avariate sau distruse în timpul războiului.