Handbal masculin. HC Buzău îl transferă pe Didi Hrimiuc de la CSM Focșani

Publicat: 28 08. 2025, 11:42

Echipa de handbal masculin HC Buzău, care va evolua în cupele europene în actualul sezon competițional, a anunțat joi transferul jucătorului Didi Hrimiuc, de la CSM Focșani.

În vârstă de 34 de ani, originar din Dărăbani, Hrimiuc evoluează pe postul de pivot și aduce experiență internațională la Buzău, având în palmares participarea în European Cup 2021/22 cu Focșani.

Noul pivot al buzoienilor a fost unul dintre liderii echipei din Focșani în acel sezon, cu 17 goluri marcate în competiția europeană.

Transferul vine într-un moment important pentru HC Buzău, având în vedere că va evolua în acest sezon în EHF Cup, după ce în sezonul trecut a încheiat pe ultima treaptă a podiumului în Liga Zimbrilor.