Ionuț Radu, despre Cristian Chivu: „Este un idol absolut. Cu el, Inter este pe mâini bune”
„Vorbim des, chiar dacă nu am avut ocazia să ne întâlnim la prima echipă. Când l-am văzut prima dată la Interello, m-am prezentat și am petrecut ceva timp împreună. Pentru cineva născut în România, Cristian este un idol absolut. Are multă determinare și este un om deosebit, care face bine grupului. Cu el, Inter este pe mâini bune”, a declarat Ionuț Radu despre antrenorul lui Inter, Cristian Chivu, într-un interviu acordat publicației italiene Gazzetta dello Sport.
Portarul român, în vârstă de 29 de ani, a vorbit și despre situația goalkeeperilor de la Inter, unde Josep Martinez a primit încrederea lui Cristian Chivu pentru postul de titular, în ciuda unor erori importante comise în Liga Campionilor.
„Urmăresc în continuare Inter și știu ce înseamnă să aperi poarta acestei echipe și câtă presiune există. Dacă clubul l-a ales pe Pepo, atunci trebuie să avem răbdare, să-i înțelegem greșelile și, mai ales, să ne amintim de toate intervențiile importante pe care le-a avut. Credeți-mă, este un portar de cel mai înalt nivel și o va demonstra”, a explicat goalkeeperul, fost portar al lui Inter Milano, dar pentru care a bifat doar cinci apariții oficiale la prima echipă.
Radu a comentat și decizia lui Chivu de a alterna titularii între buturi, în anumite momente ale sezonului, inclusiv prin folosirea lui Ivan Provedel în locul lui Martinez.
„Îl înțeleg pe Cristian. Fotbalul evoluează, nu este suficient să ai 11 jucători valoroși și este corect să existe rotații. Din punct de vedere istoric, însă, portarul este unul singur, iar rezervele intră foarte rar. Pentru a avea continuitate, trebuie să joci”, a afirmat Radu.
De la coșmarul de la Inter la revenirea în fotbalul european
Ionuț Radu a rememorat și perioada dificilă petrecută la Inter, inclusiv eroarea din partida cu Bologna, din aprilie 2022, care a costat formația milaneză puncte importante în lupta pentru titlu. Portarul a recunoscut că acel moment l-a afectat profund, dar l-a ajutat să se maturizeze.
„Știu că am dezamăgit mii de oameni, dar am crescut datorită acelei experiențe. Greșeala portarului este eroarea supremă: dacă el greșește, echipa primește gol. Trebuie să înveți să trăiești cu acest lucru și să găsești echilibrul potrivit”, a mărturisit românul.
După mai multe împrumuturi și experiențe în Italia, Franța și Anglia, Radu și-a relansat cariera la Venezia, iar evoluțiile sale i-au adus transferul la Celta Vigo. Românul a ajuns titular al formației spaniole, contribuind sezonul trecut la calificarea echipei în Europa League.
Radu a explicat că și-a găsit echilibrul atât pe teren, cât și în afara lui, la formația spaniolă.
„Atât în teren, cât și în afara lui. Când locuiam la Milano ieșeam des, aici nu simt nevoia și îmi convine așa, orașul este liniștit. În general, conducerea, echipa și suporterii trag în aceeași direcție: ai impresia că trăiești într-o singură mare familie. Mi se spusese că La Liga este campionatul perfect pentru mine”, a explicat românul.
Unul dintre motivele pentru care se simte atât de bine în Spania este stilul de joc, care îi permite să fie implicat activ în construcția echipei, nu doar să apere poarta.
„Aici, portarul trebuie să se implice în joc, iar mie îmi place și mă distrez. Mai mulți antrenori mi-au sugerat în trecut să încerc o experiență în Spania. Au avut dreptate. Particip la ședințele tactice la fel ca jucătorii de câmp. În Italia nu este ceva obișnuit, dar beneficiile sunt numeroase”, a declarat Ionuț Radu.