Jaqueline Cristian, eliminată în primul tur la Wimbledon de americanca Iva Jovic, favorită 16

Publicat: 29 06. 2026, 15:15
Actualizat: 29 06. 2026, 15:16
July 29, 2024, Paris, ŽLe-De-France, France: Jaqueline Adina Cristian (Romania) controls the Ball during the the Women's Singles First Round match between Jaqueline Adina Cristian (Romania) and Angelique Kerber (Germany) on Day 3 of the Olympic Games Paris 2024 at Roland-Garros Stadium on July 29, 2024 in Paris, France. (Credit Image: © Harry Langer/DeFodi via ZUMA Press)

Jaqueline Cristian, care a urcat o poziție săptămâna aceasta în clasamentul WTA, ocupând locul 38, a cedat după o oră și 29 de minute în fața sportivei americane în vârstă de 18 ani, aflată pe poziția a 16-a mondială.

Primul set a fost echilibrat, fără break-uri, cele două jucătoare ajungând în tie-break. În jocul decisiv, Jovic s-a impus categoric, cu 7-1, profitând de jocul mai puțin agresiv al româncei.

În actul secund, americanca a dominat clar partida, reușind trei break-uri și încheind setul cu 6-0.

Statisticile meciului evidențiază superioritatea sportivei americane, care a câștigat 57,6% din punctele disputate (72 din 125), față de 42,4% pentru Cristian (53 din 125). Jovic a fost mai eficientă pe primul serviciu, adjudecându-și 72,4% din punctele jucate cu prima minge, comparativ cu 56,2% în dreptul româncei.

Jaqueline Cristian a reușit trei ași, cu doi mai mulți decât adversara sa, însă a comis șase duble greșeli, față de doar două ale americancei. Românca nu a fructificat niciuna dintre cele două mingi de break avute, în timp ce Jovic a convertit trei dintre cele șapte oportunități de break.

În urma acestui succes, Iva Jovic s-a calificat în turul al doilea, unde o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre kazaha Yulia Putintseva și germanca Tatjana Maria.

Jaqueline Cristian a fost singura reprezentantă a României care a evoluat luni, în prima zi a competiției de la All England Club.

Alte trei jucătoare române sunt înscrise pe tabloul principal de simplu și vor debuta marți: Sorana Cîrstea, care o va întâlni pe cehoaica Sara Bejlek, Gabriela Ruse, care se va confrunta cu americanca Caty McNally, și Irina Begu, care va juca împotriva britanicei Katie Swan.