Julian Nagelsmann, presat să plece după eliminarea Germaniei de la Mondial
Nagelsmann a participat la o ședință de aproximativ trei ore cu oficiali de rang înalt ai DFB, la Frankfurt, potrivit Bild.
În cadrul discuțiilor, antrenorului în vârstă de 38 de ani i s-ar fi sugerat să plece din funcție.
Nagelsmann ar fi cerut timp pentru a se gândi dacă va demisiona, în condițiile în care plecarea sa este tot mai probabilă după eliminarea Germaniei de la turneul final, în faza șaisprezecimilor, în fața Paraguayului.
Frankfurter Rundschau scrie că despărțirea de Nagelsmann este deja decisă și ar urma să fie oficializată până la sfârșitul săptămânii.
Potrivit surselor agenției dpa, președintele DFB, Bernd Neuendorf, i-a informat miercuri, printr-un e-mail intern, pe oficialii federației despre situație și a transmis că vor urma noi actualizări.
Decizia privind o eventuală reziliere a contractului lui Nagelsmann ar urma să fie luată de Consiliul de supraveghere al DFB. Același for ar trebui să decidă și în cazul numirii unui succesor. Contractul lui Julian Nagelsmann este valabil până în 2028.
Bild a relatat că la ședință au fost prezenți Bernd Neuendorf, președintele DFB, Rudi Völler, directorul sportiv al federației, Hans-Joachim Watzke, șeful ligii germane, și Andreas Rettig, directorul general al DFB.
Nagelsmann a exclus varianta unei demisii imediat după eliminarea Germaniei, venită la loviturile de departajare, după 1-1 cu Paraguay.
În presa germană și printre suporteri, fostul antrenor al Borussiei Dortmund și al lui Liverpool, Jürgen Klopp, este menționat ca favorit să preia naționala Germaniei.
Klopp a spus, la plecarea de la Liverpool, că are nevoie de o pauză de la antrenorat, iar în prezent lucrează pentru Red Bull.