Ladislau Boloni ar putea prelua formaţia FC Porto
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro/wp-content/uploads/images/1/1689/6142114/1-ladislau-boloni-2-bogdan-maran.jpg)
„Ladislau Boloni ar putea fi noul antrenor al FC Porto, în 2010 / 2011, după ce a plecat de la Standard Liege. Românul este pe placul conducătorilor de la FC Porto, iar numele lui este aflat aproape în fruntea listei”, a notat Radio Renascenca.
Potrivit sursei citate, principalul favorit pentru preluarea FC Porto este André Villas Boas, de la Academica Coimbra, un antrenor de 33 de ani, care însă a dezminţit eventuale negocieri cu multipla campioană a Portugaliei.
În schimb, O Jogo scrie că Boloni, deşi se află pe lista celor de la FC Porto, studiază cu atenţie oferte din partea ţărilor arabe.