Lando Norris pleacă din pole position în Marele Premiu al Braziliei în Formula 1. Calificări afectate de ploaie

Publicat: 07 11. 2026, 23:03
Actualizat: 07 11. 2026, 23:03
07 November 2026, Brazil, Sao Paulo: British Formula One driver Lando Norris of team McLaren drives during free practice three at the Autodromo Jose Carlos Pace, ahead of the Sao Paulo Grand Prix on Sunday. Photo: Bradley Collyer/PA Wire/dpa

Norris a încheiat turul decisiv în 1 min 27 sec 470/1000, devansându-l cu 204 miimi de secundă pe britanicul George Russell (Mercedes), clasat al doilea. Pe poziția a treia s-a situat proaspătul campion mondial al sezonului 2026, italianul Kimi Antonelli (Mercedes), cu timpul de 1 min 28 sec 095/1000.

Charles Leclerc (Ferrari) a ocupat locul al patrulea, în fața lui Liam Lawson (Racing Bulls). Primle zece locuri au fost completate de Nico Hulkenberg (Audi), Isack Hadjar (Racing Bulls), Oliver Bearman (Haas), Fernando Alonso (Aston Martin) și Alex Albon (Williams).

Pole-position-ul obținut la São Paulo este al 20-lea din cariera lui Lando Norris în Formula 1. Este, totodată, al treilea pole-position consecutiv obținut pe circuitul Interlagos, după cele din 2024 și 2025.

Sesiunea a fost marcată de întârzieri importante din cauza condițiilor meteorologice și de un steag roșu provocat de accidentul pilotului brazilian Rafael Camara. Incidentul s-a produs în a doua sesiune de calificări (Q2) și l-a împiedicat pe australianul Oscar Piastri (McLaren) să-și îmbunătățească timpul, acesta încheind segmentul pe locul 12 și ratând calificarea în Q3.

Rezultatul final al calificărilor va fi modificat de mai multe penalizări cauzate de modificări tehnice. George Russell va pierde cinci poziții pe grila de start, iar Charles Leclerc va fi penalizat cu zece locuri. De asemenea, Lewis Hamilton și Max Verstappen urmează să fie trimiși la coada a grilei, ca urmare a unor sancțiuni suplimentare.

Max Verstappen nu a participat la Q2, în timp ce Hamilton a fost eliminat în acest segment. Printre piloții care nu au trecut de prima parte a calificărilor s-au numărat Franco Colapinto, Pierre Gasly, Lance Stroll, Valtteri Bottas și Sergio Perez. Gabriel Bortoleto a încheiat sesiunea pe ultimul loc, după ce a lovit parapetul în Q1.

Cursa este programată duminică, de la ora 19:00.