Legenda lui Real Madrid revine în fotbal. A semnat cu o echipă din liga a doua spaniolă

Publicat: 09 11. 2026, 16:06

Real Oviedo a anunțat luni numirea fostului internațional spaniol, după ce l-a demis pe Julián Calero, în ciuda victoriei obținute sâmbătă în deplasare, cu Cádiz, scor 2-1. Schimbarea de pe banca tehnică reprezintă o surpriză, având în vedere că succesul respectiv întrerupsese seria rezultatelor negative, iar echipa se afla la numai un punct de locurile care asigură participarea în play-off-ul pentru promovare.

„Real Oviedo a ajuns la un acord pentru angajarea lui Raúl González Blanco în funcția de antrenor al primei echipe până în iunie 2028”, a transmis clubul asturian într-un comunicat oficial.

Prima experiență la conducerea unei echipe de seniori

Pentru Raúl, numirea la Real Oviedo reprezintă prima experiență ca antrenor principal al unei echipe profesioniste de seniori. După retragerea din activitate, în 2015, fostul atacant și-a început cariera tehnică în academia lui Real Madrid, în 2018, unde a pregătit echipele Cadete B și Juvenil B.

În 2020 a preluat formația Juvenil A, alături de care a câștigat UEFA Youth League, competiția europeană rezervată echipelor de tineret. Ulterior, a devenit antrenorul lui Real Madrid Castilla, echipa secundă a clubului madrilen, pe care a pregătit-o timp de șase sezoane, până în vara anului 2025.

În această perioadă, Castilla a ajuns de două ori în play-off-ul pentru promovarea în liga a doua spaniolă, fără să reușească însă să facă pasul către eșalonul superior.

Raúl a fost luat în calcul în mai multe rânduri pentru a prelua prima echipă a lui Real Madrid, însă oportunitatea nu s-a concretizat. După plecarea de la club în iunie 2025, a rămas fără angajament, iar numirea la Oviedo reprezintă prima sa aventură în afara structurii madrilene ca antrenor.

Misiune: revenirea lui Oviedo în prima ligă

Noul tehnician preia o formație care are ca obiectiv revenirea în La Liga. Real Oviedo ocupă locul al nouălea în Segunda División, cu 21 de puncte după 13 etape, fiind la un singur punct de pozițiile de play-off pentru promovare.

Demisia lui Calero vine după 13 partide oficiale, în care a înregistrat șase victorii, trei remize și patru înfrângeri.

Raúl va debuta pe banca lui Oviedo sâmbătă, 14 noiembrie, când echipa sa va primi vizita formației Girona, pe stadionul Carlos Tartiere, în etapa a 14-a.

O legendă a lui Real Madrid, cu 323 de goluri pentru echipa blanco

Înainte de cariera de antrenor, Raúl a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști din istoria lui Real Madrid. A evoluat timp de peste 15 ani pentru formația de pe Santiago Bernabéu, pentru care a marcat 323 de goluri în 741 de apariții.

A câștigat șase titluri în campionatul Spaniei și trei trofee UEFA Champions League, fiind unul dintre simbolurile generației care a readus clubul madrilen în prim-planul fotbalului european.

După despărțirea de Real Madrid, a mai jucat pentru Schalke 04, Al-Sadd și New York Cosmos, înainte de a-și încheia cariera de fotbalist în 2015.